fbpx

Tu ce ştii să faci cel mai bine?

De câte ori nu ne-am întrebat: „Oare eu ce ştiu să fac cel mai bine? ” şi ne gândeam că în timp ce alţi colegi sau prieteni au diverse talente sau arată incredibil noi nu ne pricepem la nimic sau nu arătăm tocmai grozav. Am vazut acum câteva zile Oprah unde a fost invitat Ryan Seacrest, cel mai bine plătit moderator din lume şi cel care are 7 (şapte!) joburi, cea mai cunoscută fiind aceea…

View Post

În culisele ştirilor PRO TV

Oau! Asta e senzaţia pe care o ai după ce ai văzut studioul ştirilor PRO TV, cabinele de montaj, Ingest-ul, redacţia, cabinele de machiaj şi de recuzită. Când Elena Lasconi ne întreba cum ni s-a părut totul, eram muţi, nu ştiam ce să zicem, eram foarte impresionaţi şi în acelaşi timp aveam o mie de curiozităţi pe care am fi dorit să le aflăm. Fostul reporter PRO TV, Elena Lasconi a fost cea care ne-a…

View Post

Adelin Petrişor – jurnalistul din linia întâi Am ajuns la R3 pe la 17:40, pentru a prinde un loc „bun” la întâlnirea cu Adelin Petrişor, de la serile FJSC. Adelin stătea pe scări şi fuma, iar la început nici nu l-am remarcat, am crezut că e un student, însă toată lumea se cam îmbulzea în zona aia aşa că mi-am dat seama că el era „jurnalistul din linia întâi”. Adelin a început prin a spune…

View Post

De ce un domeniu pe .ro?

În curând blogul meu o să împlinească un an de existenţă şi ce cadou ar fi mai potrivit pentru el decât un domeniu pe .ro? E firesc să doreşti mai mult atunci când creşti, să aspiri spre lucruri pe care nici nu le visai atunci când erai mic. În urmă cu aproape un an eram nouă în blogosferă, abia ştiam să public un post, dar acum am evoluat şi ştiu aproape totul despre blogger, deci…

View Post

Hai România!

„Hai!” şi „Davai!” sunt strigătele pe care le auzi cel mai frecvent în timpul meciului de Cupă Davis, dintre România şi Ucraina, de pe terenul central de la Arenele BNR. Jucătorii încleştează pumnul şi aruncă o privire spre scaunele căpitanilor, câutând un imbold care să le dea încredere să joace şi mai bine. La pauzele dintre game-uri însă situaţia se schimbă. Din centrul arenei încep să se audă strigătele şi mesajele de încurajare ale fanilor,…

View Post

Privacy Policy