fbpx

Cotswolds- cea mai pitoreasca zona din Anglia

In fiecare an de zilele noastre de nastere obisnuim sa mergem intr-o destinatie noua, iar anul acesta am reusit sa mai bifam o locatie de vis pe wishlist-ul nostru, si anume, satele de basm din Cotswolds, Anglia.

Initial ne gandisem sa sarbatorim ziua Dorinei in Londra pentru ca e orasul ei favorit, dar cum am mai fost o data acolo, am inceput sa ne interesam cum sa facem sa vedem si Cotswolds, la care doar visam de ceva vreme pentru ca stiam ca se ajunge destul de greu si e si destul de scump.

Dar ne-am luat inima in dinti impreuna cu prietenele noastre de la Surorile Calatoare si am vazut ca poate fi destul de accesibil daca vedem mai multe sate intr-o singura zi, asa ca am inceput sa planificam impreuna toata calatoria.

Am gasit bilete de avion foarte ieftine pentru Londra (am dat in jur de 100 lei de persoana) si am gasit si un apartament foarte ok si la un pret bun pentru oras (in jur de 4000 lei pentru toate 4), deoarece majoritatea sunt in apropiere de oras, iar transportul e foarte scump.

Cum ajungi in Cotswolds?

Initial ne-am gandit sa luam trenul pentru a vizita satele si autobuze intre sate, dar apoi cand am calculat, am vazut ca era mai convenabil sa inchiriem o masina si asa am si facut. In documentarea noastra pe diverse site-uri de inchiriat masini am descoperit Turo Car Rental, un fel de AirBnb al masinilor- inchiriezi masini de la particulari. Am gasit masini la preturi super ok, plecau de la 20 si ceva de lire pe zi, insa dupa ce am adaugat asigurarea si ne-au bagat si taxele, suma a ajuns la peste 60 de lire. Tot era ok fata de site-urile consacrate de inchiriere si fata de cat am fi dat la tren si autobuz, asa ca a fost ok, insa am depasit putin ora stabilita pentru a inapoi masina si am fost taxate extra, asa ca suma finala a sarit de 90 de lire. Nu ni s-a comunicat acest aspect dinainte, proprietarul nu a fost deloc fair cu noi, insa in final nu am mai avut ce face pentru ca suma a fost retrasa direct de pe card, iar cei de la Turo nu ne-au solutionat sesizarea. Daca decideti sa inchiriati cu ei in locatiile unde mergeti, aveti grija sa stabiliti de la inceput toate aspectele, sa nu va treziti apoi ca trebuie sa platiti extra.

Ce sate am vizitat in Cotswolds?

1. Castle Combe

Am inceput vizita in Cotswolds cu satul care e considerat „perla coroanei”, cel mai frumos din toata Anglia si anume, Castle Combe, pana la care am facut aproximativ doua ore. La inceput se circula si pe autostrada, insa apoi pe niste drumuri foarte inguste, care par cu o singura banda si unde abia aveau loc doua masini.  In Castle Combe nu s-a schimbat mai nimic în ultimii 400 de ani, din 1617 nemaifiind construita nicio cladire noua. Nici drumurile nu au fost modernizate, de aceea sunt asa inguste, iar pe vremuri nu existau masini 🙂
In acest sat, exista o parcare cu plata chiar la intrare, insa noi am avut noroc si am primit un bilet valid de 2 ore de la o familie care vizitase deja satul si isi luase prea multe ore. Oricum, parcarea nu era scumpa, pentru o ora plateai 0,40 lire, 2 ore 1.10, 3 ore 2 lire, etc.
Am lasat masina in parcare si am mers apoi pe sosea pana sa gasim casele de piatra, cam 10 minute maxim (si am vazut apoi ca erau parcate masini si pe sosea, acolo unde permitea spatiul si era mai lat).
Am vizitat si biserica St. Andrew’s din sat (unde se afla unul dintre cele mai vechi ceasuri in functiune din Anglia) si am ajuns la podul strabatut de un rau, acolo unde casele acelea faimoase, in linie, loc unde s-au filmat o multime de pelicule faimoase, inclusiv seria recenta din Downtown Abbey. Erau destul de multi vizitatori, insa nu atat de multi cat ne asteptasem sa fie din ce vazusem pe internet. Satul este destul de micut, are doar 350 de locuitori, deci nu va rezervati foarte mult timp aici.

2. Bibury

Al doilea sat pe lista noastra a fost Bibury, care se afla la egalitate de faima cu Castle Combe, unii considerand ca acesta este cel mai frumos. Am facut cam o ora pana aici, iar drumul a fost la fel de stramt (ni s-a parut ca britanicii conduc destul de agresiv, chiar daca drumul este ingust, ei nu au nicio teama si merg cu super viteza). Ne-a placut mult si Bibury, care era mai mare ca Castle Combe, avand 620 de locuitori.
Aici am parcat masina la liber pe strada, unde am vazut alte masini parcate si am plecat sa admiram satul la pas, mai precis celebrul sir de case Arlington Row. Englezii au inclus un desen al caselor de aici pe coperta interioara a pasapoartelor britanice. Casele de aici dateaza din anul 1380 si si aici exista un rau, raul Coln, afluent al Tamisei. Ne-a placut ca atat in Castle Combe, cat si in Bibury, erau flori la aproape fiecare casa, aratau de vis, fix ca pe platourile de filmare ale unei pelicule britanice vechi. Tot aici era si o pastravarie, unde puteai merge sa pescuiesti si apoi iti puteau gati pestele prins (la Trout Farm).

3. Burton-on-the-Water

Am plecat apoi catre urmatoarea destinatie si pe drum ne-am gandit sa oprim sa facem un mic picnic (plecasem pregatite de acasa pentru asta), asa ca am oprit pe un camp si am mancat si a fost mult mai dragut decat la restaurant, inconjurat de padure, flori si aer curat. Am condus apoi catre Burton-on-the-Water si in 20 de minute am si ajuns. Si satul asta era strabatut de un rau si fiind atat de cald, erau foarte multi oameni in apa, atat copii, cat si adulti si se racoreau. Aici ne-am plimbat ceva mai mult, satul era mai mare, aproape orasel (peste 3200 de locuitori) si am intrat si in cateva magazine. Stiam ca in acest sat se afla si Model Village, unde gasiti machetele in minatura ale cladirilor din sat, asa ca am intrat si noi sa il vizitam (a fost 4.5 lire de persoana, plata se poate face doar cu cardul). Locul asta ne-a fermecat, totul era atat de bine lucrat, atentia la detalii ne-a dat pe spate, recomandam din toata inima sa il vizitati, chiar merita.

4. Stow-on-the-Wold

A urmat Stow-on-the-Wold, unde am venit special pentru biserica St Edward’s, mai exact pentru usa din spate a bisericii ce pare crescuta in copac, chiar parea desprinsa dintr-un basm! Se spune ca acesta usa a fost si sursa de inspiratie pentru J.R.R Tolkien atunci cand a scris Doors of Durin din Stapanul Inelelor.

5. Moreton in Marsh

Cum incepea sa se insereze si nu mai aveam atat de mult timp la dispozitie, am plecat catre Moreton in Marsh. Aici cred ca am stat cel mai putin, am mers putin prin centru, am facut cateva poze si am plecat, desi parea destul de marisor si probabil am fi avut ce vizita.

6. Brodway

Ultimul sat pe care ne doream sa il vedem era Brodway (am facut cam 10 minute pana aici), mai exact voiam sa vedem turnul din acest sat. Am mers direct acolo si initial am fost putin debusolate pentru ca nu ne dadeam seama pe unde se intra, nu gaseam cararea de acces catre turn, iar apoi am vazut ca era incuiata poarta. Eram super dezamagite ca am venit pana acolo degeaba, insa apoi, ca din senin, au aparut niste fotografi care ne-au spus sa ii urmam pentru ca ne ajuta ei sa intram. Am mers putin in lateral, am sarit un mic gard si am patruns pe faimosul domeniu.  Din pacate, nu am putut sa stam prea mult pentru ca batea vantul foarte tare si era si foarte frig, noi plecasem de la masina in rochii si am tremurat pana am ajuns inapoi. Nu stim daca e mereu asa, insa cand am ajuns noi, era vijelie. Ce e foarte dragut aici, in afara de turn- campia cu caprioare de langa, sunt absolut adorabile!

Brodway cotswolds

 

Ne-au placut enorm satele din Cotswolds, fiecare localitate are un specific aparte. Pe de o parte am fi vrut sa vizitam cat mai multe, iar pe de alta sa stam cat mai mult in fiecare si sa ne bucuram de tot ce are de oferit, insa ne-am promis sa revenim aici si sa ne si cazam in zona pentru a ne bucura mai mult de ele. Fie ca va place Londra sau nu, trebuie sa veniti in Anglia pentru aceste comori de sate, sunt absolut splendide, o sa va simtiti ca intr-un film aici, mai ales vara!

bibury house
bibury in summer
bibury sat
bibury sate cotswolds
bibury village cotswolds villages
bibury
Burton-on-the-Water house
Burton-on-the-Water houses

Burton-on-the-Water

castle combe cotswolds villages
castle combe village cotswolds

otswolds castle combe village
cotswolds Stow-on-the-Wold
model village Burton-on-the-Water cotswolds

Stow-on-the-Wold model village
Stow-on-the-Wold

Comments

comments

Distribuie:

Privacy Policy