fbpx

Italy’s fabulous five: Cinque Terre

Cinque Terre era de cativa ani buni destinatia numarul unu de pe bucket list-ul nostru. Si nu, nu am fost convinse de pozele mega editate de pe Instagram, ci de un „influencer pensionar”, Rick Steves, al carui canal de Youtube l-am descoperit din intamplare si pe care chiar vi-l recomandam. Bineinteles ca am vazut sute de fotografii pe Insta si parca o data la cateva luni mai aparea cineva prin lista care a fost acolo, insa Rick a aratat ceva mai mult decat niste fatade colorate, trecand de la prezentarea vietilor si ocupatiilor oamenilor din zona, mostenirea cultarala si alte aspecte importante, pe care de altfel, le-a surprins si cand a venit in Romania, chiar merita sa va uitati la acele episoade.

Italia e tara unde avem cele mai multe locuri pe care vrem sa le vizitam, insa acest parc national aflat in patrimonul UNESCO- Cinque Terre– era nr.1 in topul preferintelor noastre.

Stiti vorba: la pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Ei bine, in Cinque Terre nu se aplica pentru ca totul a fost fix cum am visat. Am auzit multe persoane plangandu-se ca nu ai ce sa faci mai mult de o zi in acest parc, ca nu sunt asa colorate casele, ca e plictisitor, ca e o obositor, insa bine ca nu ne-am luat dupa cei care spuneau asta.

Pentru noi a fost clar una dintre cele mai frumoase destinatii, daca nu cea mai frumoasa zona vizitata pana acum. In afara de casele colorate deja faimoase, pe noi ne-au cucerit si stradutele inguste (care au reusit sa isi pastreze farmecul de altadata) vegetatia bogata si foarte diversa, mancarea absolut delicioasa, oamenii super amabili, marea azurie si clima din aceasta zona.

Dar sa o luam cu inceputul.

Cand e cel mai bine sa mergeti in Cinque Terre?

Primavara sau toamna. Noi am fost la jumatatea lunii octombrie si temperaturile au fost de aproximativ 25 de grade, insa parea mult mai cald, la amiaza ne-a fost cald si in rochiile pe care le vedeti in fotografiile de mai jos. Am plecat pregatite si cu jeansi si geci in caz ca va fi frig, insa nu a fost cazul. In La Spezia era putin mai racoare decat in sate, mai ales dimineata, insa nu era de geaca, eventual de un puloveras subtire. Si ca sa va faceti o idee, in perioada in care am fost noi, lumea inca statea la plaja si facea baie in mare.
Noua ni s-a parut pur si simplu perfecta perioada pe care am ales-o, din mai pana in septembrie am inteles ca e foarte cald, dar si foarte aglomerat, ca sa nu mai vorbim ca in aceasta perioada preturile la cazare sunt mai mari.

Cum ajungi in Cinque Terre?

Exista o multime de variante, insa aeroportul din Pisa e cel mai apropiat de faimosul parc natural. Apoi mai e si aeroportul din Genova. Dar noi nu am ales niciuna din variantele astea pentru ca erau si destul de scumpe si nu foarte practice, zborurile Bucuresti-Pisa/Genova fiind destul de rare. Am zburat cu avionul pana la Milano, iar de acolo am luat trenul pana in La Spezia, unde am avut cazare (La Spezia e comuna mai mare de langa sate, practic punctul de pornire spre ele).  Asta ar fi cea mai ieftina varianta si daca ne-am fi luat biletele de tren cu mai mult timp inainte ar fi fost si mai ieftina 😀
La ei biletele nu au pret fix si daca le luati din gara am inteles ca riscati sa platiti si de trei-patru ori pretul unui bilet. Noi am tot amanat si le-am luat cu vreo doua saptamani inainte si am dat pe ele chiar mai mult decat pe biletele de avion. Pe biletele de avion am platit in jur de 190 de lei de persoana, in vreme ce pe bilete Milano Centrale- La Spezia Centrale in jur de 60 de euro de persoana. Si inca un lucru de care trebuie sa tineti cont e ca preturile difera in functie de ora aleasa si uneori sunt si diferente de 10 euro, asa ca documentati-va bine inainte de a alege. Plus ca sunt trenuri directe si trenuri cu legatura, unde trebuie sa schimbati in Parma. Noi am luat tren direct si am facut in jur de 3 ore pana in La Spezia.

Cazare

Asta e in general prima intrebare pe care ti-o pui cand te gandesti la Cinque Terre: unde sa ma cazez? Noi initial nici nu concepeam sa nu ne cazam in unul din satuce pentru ca in capul nostru ne si imaginam cum o sa le strabatem pe toate la pas si sa fim acolo, „in milocul actiunii”, sa plecam dimineata pe racoare si sa ne intoarcem pe inserat :)) Aici trebuie sa mai spulberam inca un mit. E imposibil sa strabati cele cinci sate la pas. Chiar daca sa zicem ca ai o conditie fizica excelenta, efectiv nu ai avea cum pentru ca o zi intreaga nu ti-ar ajunge. Poate daca ai merge incontinuu, fara pauze si sa pleci din zorii zilei. Si hai sa zicem ca ai face si asta, dar surpriza: unele trasee sunt inchise si trebuie neaparat sa iei trenul.

Noi ne gandeam sa ne cazam in Riomaggiore- ni s-a parut cel mai ieftin dintre cele 5 pentru ca e cel mai mare si are si cele mai multe unitati de cazare, insa apoi cand am vazut ca oricum trebuie sa luam trenul spre celelalte sate si am vazut ca nu economiseam nimic, ne-am hotarat sa ne cazam in La Spezia. Si am luat o decizie foarte buna. Am platit la jumatate fata de cat am fi dat in Riomaggiore si o treime fata de Vernazza sau Monterosso.
Noi am stat intr-un apartament inchiriat de pe Booking si am dat in jur de 250 de euro (cu tot cu taxa de oras si taxa de curatenie, care se percep peste tot in aceasta zona) patru persoane pentru 3 nopti. Am observat ca daca inchiriezi pentru mai multe persoane costurile scad semnificativ. De exemplu, pentru doua persoane preturile erau cam aceleasi ca pentru patru.
Si de la noi din fata blocului pana in Riomaggiore faceam mai putin de 15 minute. 5 minute aveam de mers pana la gara, La Spezia Centrale, si inca 8 minute cu trenul pana in „Rio”. Super, nu?

Mancare

La capitolul acesta nu avem niciun dubiu: cea mai buna mancare pe care am gustat-o vreodata. Daca in articolul cu Roma va povesteam ca nu am fost deloc impresionate de mancare, aici nu stiam cum sa mancam mai mult :))  Specific zonei o sa descoperiti focaccia si farinata, dar si pastele, pizza si inghetata sunt delicioase. Dupa ce am degustat din mai toate felurile, am ajuns la concluzia ca pastele cu pesto sunt cele mai bune. Am incercat si gnocchi, de doua ori chiar, dar nu a fost wow. Nici prajiturile nu sunt grozave, am incercat tiramisu in doua locuri si cannoli si nu ne-au placut, in schimb inghetata e delicioasa.

Desi nu mai mancam paine de ceva vreme, in satuce nu ne-am putut abtine sa nu ne indopam cu focaccia si farinata si am degustat si curcuma (un fel de lipie crocanta cu turmeric). Efectiv, nu ne venea sa credem ca o paine cu rosii si ulei de masline (uneori si mozarella sau masline) poate fi atat de gustoasa. Cea mai buna focaccia am mancat-o in Monterosso, la focacceria de langa gara, divina pur si simplu! E de neratat!
Farinata e o varianta mai sanatoasa a focacciei, e facuta cu faina de naut, ulei de masline si rozmarin, asa ca e ideala si pentru vegani. Bine, si focaccia gasiti in varianta vegana, chiar si inghetata, si paste cu pesto. Deci, nu va faceti probleme, nu veti flamanzi daca sunteti vegani, chiar deloc! 🙂

Cele 5 sate si drumul intre ele

Asa cum v-am zis mai sus, e putin probabil sa strabateti distanta dintre cele 5 sate pe jos. Faimosul traseu Via dell’Amore e inchis si nu se stie sigur cand se va deschide si oricum nu va luati dupa tot ce scrie pe net, la fata locului, lucrurile difera. Desi avem o conditie fizica foarte buna (in mai toate orasele mari pe care le-am vizitat am mers si peste 20 km pe zi), e aproape imposibil sa mergi 10 ore intr-o zi fara oprire. Si practic nu trebuie doar sa mergi, terenul e destul de accidentat, trebuie sa urci foarte mult, e practic ca un traseu montan, dar usurel. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca e cald, ceea ce face si mai greu urcusul.
Primul dintre sate este Riomaggiore, cel mai mare dintre ele si cel mai frumos dupa parerea noastra (are in jur de 1600 de locuitori), noi ne-am rezervat o zi doar pentru el. E fascinant sa vezi ca in loc de strazi trebuie sa strabati niste alei inguste printre casele oamenilor, sa urci tot felul de scari frumos decorate cu ghivece de flori, care de care mai colorate.

Urmeaza pitorescul Manarola, iar apoi Corniglia, cocotat pe un deal, e practic un sat in trepte, acesta fiind si cel mai mic dintre ele, iar apoi Vernazza, ale carui case par pictate si nu in ultimul rand, Monterosso al Mare, cel mai apropiat de mare, unde se poate face si plaja.

Noi am mers cu trenul din La Spezia pana in Levanto, urmatorul sat dupa cele 5. Nu va sfatuim sa il vizitati, a fost efectiv, pierdere de vreme. E doar o plaja mica, uratica, iar oraselul arata pustiu. Regretam ca am mers acolo pentru ca am ajuns in Manarola la apus si nu l-am vazut si ziua. Si nu am facut nici poze ziua, drama oricarui blogger :)))
Dupa Levanto, am mers in Monterosso al Mare si ne-am plimbat pe faleza unde am mancat cea mai buna focaccia, nu o sa o uitam prea curand.
Apoi am ajuns in Vernazza si am hotarat sa mergem pe jos pana in Corniglia. Acesta e cel mai scurt traseu si am facut in jur de o ora si jumatate (fix cat ne estimase doamna de la ghiseul de informare de unde am luat 5 terre pass) insa am ajuns epuizate, mai ales ca ni s-a terminat apa pe drum. Daca nu ar fi fost asa cald, probabil ca era mult mai ok, insa simteam ca o sa ne topim pe traseu, nu vrem sa ne imaginam cum e in iulie sau august. Oricum nu regretam ca am mers, chiar va recomandam pentru o experienta completa sa parcurgeti unul din trasee pe jos, peisajele si vegetatia sunt uimitoare. Nu stim care e cel mai usor traseu, insa acesta, intre Vernazza si Corniglia e cel mai scurt 🙂 Nu va asteptati sa va dati sufletul pe traseu, pentru ca nu e asa greu, ne-am intalnit pe potecute cu o multime de persoane in varsta, unele care pareau trecute bine de 60-70 de ani, so you can do it! Doar sa aveti apa la voi si incaltaminte comoda 🙂

In Corniglia nu am zabovit prea mult, e cel mai mic dintre cele 5, trebuie sa urci multe trepte, insa are si el farmecul lui. Am luat trenul pana in Manarola, unde am vazut unul dintre cele mai frumoase apusuri de pana acum (cele mai frumoase cred ca au fost cele din Delta, sunt senzationale!)

Intre sate faceti aproximativ 5-10 minute cu trenul, insa, din pacate, nu se vede absolut nimic, trenul merge aproape exclusiv prin tunel. Sfatul nostru e sa va luati un 5 Terre Pass, care ofera acces atat cu trenul, dar si pe jos intre sate. E foarte convenabil pentru ca ai calatorii nelimitate intre La Spezia-Levanto si poti sa te plimbi cat vrei 🙂 Nu stim sigur daca trebuie sa platesti in caz ca mergi pe jos, insa am inteles ca se achita si pentru trekking o suma, insa noi aveam pass-ul si nu va putem spune exact. Cu acest abonament de o zi care costa 16 euro aveti si internet gratuit (noi aveam deja si nu am testat cat de bine merge) acces gratuit la unele muzee, dar si la toaleta 😀 (folosirea toaletelor se plateste mai peste tot cu 1 sau 2 euro).

Marea Ligurica e pur si simplu senzationala, atat de curata si frumoasa, iar cand soarele straluceste si vezi sclipirile de diamant reflectate in apa, parca te hipnotizeaza, am fi stat ore in sir pe marginea apei sa privim, daca nu am fi avut de descoperit toate satele.

De asemenea, vegetatia e foarte variata si interesanta. De la maslini (am vazut pentru prima oara o livada de maslini si cum se recolteaza aceste fructe) la specii de cactusi, inclusiv cei cu fructe, vita de vie, lamai, rosii cherry, leandri si tot felul de flori colorate, totul e splendid. De asta si mancarea e atat de gustoasa in aceasta zona, totul e preparat de localnici cu ingrediente din gradinile lor.

In ultima zi am vizitat si La Spezia.  Daca in prima seara cand am ajuns am fost doar prin centrul vechi sa mancam, in ultima zi am decis sa mergem sa ne plimbam prin centru si in port.
Am ajuns si in Piata Centrala din La Spezia, de unde am gasit curcuma (lipie crocanta cu turmeric) pe care nu o mai vazusem pana atunci pe nicaieri si am fost socate cand am vazut ce preturi aveau aici: 0.4 euro am platit pentru ea, iar pentru focaccia in jur de 0.75 euro. Totul era mai ieftin decat in sate, dar e si normal, pentru ca nu e atat de faimos si turistic. In port am vazut sute de nave, barci si corabii, dar nu ne pricepem deloc la ele, asa ca le-am admirat doar din prisma esteticii si cea care ne-a atras atentia a fost una care semana cu Black Pearl din Piratii din Caraibe, cu care ne-am si fotografiat, dupa cum veti vedea mai jos 🙂

Preturi estimative:

Preturile pentru transport intre Bucuresti/La Spezia le aveti mai sus, la fel si pentru cazare.

O calatorie cu trenul intre doua sate (un singur sens): 4 euro
Abonament de o zi tren Cinque Terre Pass (valabil atat pentru tren, cat si pentru hiking)- 16 euro.

Mancare:
Foccacia:  intre 1 si 3.5 euro
Farinata: 1- 2.5 euro
Pizza: 7-14 euro
Paste: 7.5-14 euro
Inghetata: 1.5-2.5 euro/cupa, dar daca luati mai multe cupe, e mai ieftina 😀

Merita vizitat acest parc?

Nu doar ca ne-a placut Cinque Terre, am adorat fiecare straduta din acest colt minunat al Italiei si ne dorim ca pe viitor sa ne intoarcem aici. Ne-am gandit deja ca vrem sa mai facem o vacanta in zona, nu am ajuns in Portovenerre pentru ca nu am avut timp, dar speram sa revenim candva.

Chiar daca s-a dovedit ca nu sunt asa colorate casele ca in pozele de pe Instagram (sa stiti ca si noi am editat pozele, dar nu foarte tare 🙂 )  si chiar daca de multe ori nici nu ne dadeam seama unde sunt facut anumite poze, tot ne-a placut.
Fun fact: sa nu credeti ca atunci cand ajungeti in sate, gata, ati scos telefonul si ati facut poze cu casutele, asa cum le vedeti voi pe Instagram. No way, in unele sate, trebuie sa urci foarte sus, practic la baza de unde incepe traseul pentru urmatorul sat, chiar daca tu nu ai de gand sa faci traseul pentru ca vei lua trenul. Asta nu citisem pe nicaieri si eram tare nedumerite cum au reusit atatea persoane sa faca poze fara drona cu acea imagine de ansamblu cu casele. Si da, recunoastem ca in Vernazza ne-am dus sa il intrebam pe unul dintre tipii de la Info Point unde sunt facute pozele alea faimoase :))) Dar, probabil atat de multi l-au intrebat pana atunci incat niciun suras nu a schitat si ne-a indrumat imediat, aratandu-ne dealul unde trebuie sa urcam 🙂 Si chiar daca nu avem pozele alea mainstream cu noi cu casutele in spate, avem o gramada de alte poze frumoase, pentru ca totul e superb acolo si, mai ales, avem o multime de amintiri frumoase, care nu se compara cu nimic altceva.

Oricum, sa stiti ca 5 Terre e mai mult decat un parc cu case colorate, e doar motivul care te atrage sa il vizitezi, insa o data ajuns acolo, daca iti rezervi timp, vei avea ocazia sa il descoperi in toata splendoarea.

Voua ce localitate din Italia v-a placut cel mai mult dintre cele pe care le-ati vizitat?

anotherside of me sisters
Riomaggiore

riomaggiore houses
Manarola

manarola
Corniglia

corniglia

Vernazza

cinque terre vernazza 2
Monterosso al Mare
cinque terre monterosso

riomaggiore cinque terre

cinque terre riomaggiore ligurian sea
vernazza
vegetatie cinque terre
vernazza streets
riomaggiore village
riomaggiore

riomaggiore scenery
pink dress
riomaggiore streets
riomaggiore tripWith our lovely friends Maria & Oana (if you want to learn English, follow Maria on Instagram)

olive trees

monterosso
manarola by night

ligurian sea 5 terre

LA SPEZIA

la spezia port

pink tree la spezia

la spezia
ligurian sea

cinque terre vernazza
cinque terre sunset
cinque terre riomaggiore
cinque terre road to corniglia

cinque terre cactus
cinque terre streets
cinque terre practical guide
gelato cinque terre
cinque terre souvenirs
cinque terre pizza and pasta
cinque terre paintings
cinque terre gelato amore mioOn Riomaggiore streets we bumped into Cristina, a fellow Blogger and Instagramer that we follow for about 5 years. Follow her amazing feed!
cinque terre food
cinque terre little streets riomaggiore
cinque terre 2018

cinque terre guide
cinque terre anotherside of me
cinque terre italia
cinque terre italy
cinque terre collage
anotherside of me sisters cinque terre
5 terre
cocktail
cinque terre 2018
cinque terre ligurian sea

Comments

comments

4 Comments

  1. November 27, 2018 / 3:26 pm

    Superbe fotografii, iar mie-mi place mai mult varianta asta mai realistă, cu nuanțele mai șterse, cu semnele trecerii timpului vizibile, decât pozele cu prea multă saturație și retușuri. Am și eu în plan de mult timp destinația, nu i-a venit încă rândul, Italia e oricum toată o comoară și merită bătău în lung și-n lat, de nu știu ce să aleg mai întâi.
    Cam în aceeași perioadă am făcut o scurtă excursie Milano – Varenna, Lacul Como și m-am îndrăgostit de peisajul de pe lac și orășelul ăla colorat și pitoresc, cu străduțe în trepte, am zis că musai vreau să mai revin prin zonă. Tot în Varenna am mâncat cea mai bună înghețată, cele mai bune bruschette și cea mai bună lasagna… :)) Am mâncat totuși bine și în Roma, dar doar la restaurantele aflate mai departe de locurile super turistice.

  2. December 3, 2018 / 4:43 pm

    Am vizitat Cinque Terre la mai puțin de o săptămână de la scoaterea piciorului din ghips. Proastă decizie pentru că nu m-am putut bucura așa cum trebuie de timpul petrecut acolo, dar totuși mă declar total îndrăgostită de frumusețea locurilor. M-aș întoarce oricând. Toscana și Liguria sunt în opinia mea cele mai frumoase regiuni ale Italiei.

  3. December 10, 2018 / 5:51 am

    Wow, your skirts are so beautiful that they are suitable for travel photography.
    Your photos have attracted me deeply.
    how long is an evening dresses

Privacy Policy