fbpx

Tanzania Paradise

Cred ca orice cuplu dupa ce termina cu nunta se gandeste unde sa petreaca luna de miere. Asa a fost si in cazul nostru, ne visam deja undeva la soare si la caldura, asta pentru ca a durat ceva pana sa ne hotaram unde sa mergem, am fost cam indecisi in legatura cu locatia. Tot ce stiam initial e ca ne doream sa avem si diverse activitati, nu sa stam intinsi la soare toata ziua. Dupa mult research ne-am decis la Tanzania, am cautat oferte care sa includa si safari si, in final, am gasit ceva foarte avantajos printr-o agentie.

Desi imi era putin teama de zborul lung care ne astepta (am avut parte de niste turbulente groznice la un zbor spre Barcelona si de atunci imi e cam frica sa zbor), numaram zilele pana sa ajungem acolo.

Am avut 3 zboruri la dus si 4 la intors, dar totul a fost bine, au fost foarte putine turbulente. La plecare am zburat din Bucuresti catre Abu Dhabi (aproximativ 5 ore), apoi am luat taxiul pana in Dubai (am facut aproximativ o ora si 20). Din Dubai am zburat catre Nairobi (tot cam 5 ore), iar din Nairobi am luat ultimul zbor care ne-a dus in Dar Es Saalam (o ora si 20), destinatia finala.

tanzania luna de miere

SAFARI

La aeroportul Dar Es Saalam ne-a asteptat un sofer cu masina care ne-a dus catre Mikuni National Park (am facut cam 6 ore, dar ne-am oprit si sa mancam).
De cum am intrat in parc, am inceput sa vedem animale pe marginea soselei: zebre, girafe, maimute, gazele, mi se parea ireal sa le vedem atat de aproape. Pentru ca era seara, am mers sa ne cazam la motelul din apropierea parcului unde aveam rezervarea, iar  a doua zi am pornit dis de dimineata in parc, sa vedem toate animalele.

Desi era 7:00, animalele erau foarte active, am vazut iarasi multe zebre, turme de bivoli, facoceri, maimute, girafe, gazele si cireasa de pe tort au fost leii. Am vazut multe perechi (era sezonul de imperechere), cred ca am vazut cel putin 10 si ne-am declarat norocosi, deoarece exista posibilitatea sa nu poti vedea nici macar unul uneori.
Am stat extrem de aproape de ei si mi s-a parut incredibil cat de linistiti erau (cel mai probabil s-au obisnuit cu masinile si cu oamenii si de aceea nu mai au nicio problema).
Dupa lei, au urmat elefantii (chiar imi doream mult sa ii vad) si aici am fost iarasi norocosi ca au venit sa bea apa exact cand eram noi la lac.

In safari, ai voie sa cobori din masina doar in anumite locuri; prima data am coborat la lac – locul in care animalele vin sa bea apa (aici am vazut si crocodili si hipopotami), apoi am mers sa vedem un copac imens de baobab – am si gustat din fruct, avea un gust intersant si acrisor. Ultima coborare a fost atunci cand am luat masa la un resort din parc, unde existau si camere daca voiai sa te cazezi.

girafa safari tanzania

girafa safari tanzania

Vizita la tribul Maasai

Dupa safari, ghidul nostru ne-a intrebat daca vrem sa vizitam un trib autentic de maasai si bineinteles ca nu am putut refuza oferta.
Ghidul ne-a povestit ca multi maasai s-au modernizat – traiesc in case, au telefoane, masini, bani si foarte putini sunt cei care mai traiesc inca dupa regulile stravechi si patreaza traditiile.
Auzisem de tribul maasai de la tv si chiar imi doream sa merg sa ii vad (mai ales sa ii vad cand danseaza), dar asteptarile ne-au fost intrecute cand am ajuns acolo si au inceput sa ne imbrace cu costumele lor colorate si sa ne dea si accesorii.
Ne-au povestit de traditii (nu toti stiau engleza, doar 2 dintre ei, care mersesera la scoala): dupa casatorie, femeia e cea care construieste casa in care o sa locuiasca, tot ea face curat si mancare si are grija de copii, iar ei au grija de animale (le construiesc grajduri) si aduc mancarea in casa (inainte vanau, acum au animale – in general vaci si capre pe care le mananca; nu consuma pui sau peste pentru ca considera ca aceste animale sunt prea mici si fricoase).
Am intrat si intr-o casa sa vedem exact cum arata si am ramas socata sa vad patul – facut din lemne si deasupra cu piele de vaca – pe care dorm 6 persoane.
Ne-au aratat si cum fac focul fara nicio sursa de caldura, doar cu un bat, o maceta si paie, iar baietii care au fost cu noi, au incercat si ei si chiar au reusit.
Apoi ne-au aratat cum se spala pe dinti, au un copac din care taie crengute cu maceta, si apoi le rod putin sa le turteasca capatul si incep sa frece dintii cu el.
La final am vazut si celebrele lor dansuri si cantece si ne-au spus ca ei le canta de obicei atunci cand sarbatoresc ceva: nunti, nasterea unui copil sau inmormantari.
Inainte de plecare, ne-au invitat si in magazinul lor, de unde am cumparat bratari, cercei si o girafa din lemn. Aveau atat de multe lucruri dragute, imi venea sa cumpar tot ce aveau acolo :))
Vizita la maasai ne-a costat 15 dolari de persoana, dar nu toti banii ajung la ei, noi i-am dat ghidului care ne-a adus si acesta i-a impartit cumva cu ei.

maasai visit
trib masai

Sa nu uitati spray-ul de tantari acasa, o sa aveti mare nevoie de el! Au fost extrem de multi tantari la cazarea din safari (aveam si in camera, dar si cand mergeam sa mancam) si desi l-am folosit, tot ne-au mai intepat. Spray pentru camera au si ei si va pot da cand vreti voi.

Eram deja mega incantata de aceste experiente, nu ma gandeam ca ma mai poate uimi ceva in Zanzibar, dar m-am inselat.
Ca sa ajungem pe insula, am luat feribotul (am facut cam o ora si 20 minute), iar apoi ne-a luat un sofer si ne-a dus catre cazare.
M-a fermecat din prima clipa Zanzibar de cum am vazut atat de multi palmieri si fructe peste tot, mi s-a parut un mic paradis exotic.
In fiecare zi am avut 2 sau 3 locuri de vazut si am avut mereu soferi si ghizi care ne duceau peste tot, acesta fiind cel mai important avantaj al alegerii unei agentii in favoarea unei vacante pe cont propriu.

Prima zi in Zanzibar – Jozani Forest, The Rock, Kae Beach

In prima zi, am fost sa vizitam Jozani Forest, unde am vazut cateva specii de maimute simpatice si apoi ne-am plimbat prin padurea de mangrove care este o rezervatie turistica protejata (acestea sunt super importante pentru insula, deoarece protejeaza uscatul de eroziune).

Dupa Jozani Forest am ajuns la celebrul restaurant The Rock care se afla pe o stanca si arata super dragut. Nu am mers sa mancam acolo pentru ca preturile sunt destul de piperate (am mancat la un restaurant super dragut de vis-a-vis- Upendo), dar am mers sa facem poze pentru ca accesul este permis.

Cand am ajuns noi initial, am facut poze la reflux si apa era retrasa, dar pana am mancat, a venit fluxul si ne-am dus prin apa care crescuse destul de mult (ne ajungea pana la coapse). Salvarea noastra au fost incaltarile de apa, altfel nu prea am fi putut merge pentru ca sunt foarte multe pietre si e destul de greu pentru ca si aluneca. Dupa ce creste apa, e recomandat sa iei barca.

Plaja e foarte draguta aici cu nisip alb si fin, pare un mic paradis. Si ca sa vedeti ce mica e lumea, aici ne-am intalnit cu cei de la HaiHui in doi, pe care ii stiam din online, dar pe care nu ii intalnisem niciodata in Romania.

Dupa ce ne-am relaxat, am pornit catre o alta plaja Kae Beach, unde am ramas sa vedem si apusul. Aici apa era si mai frumoasa si cristalina si nisipul si mai fin. De aici ne-am mai luat suveniruri pentru ca sunt multi maasai care vand accesorii dragute (puteti negocia cu ei, in general, noi ne-am prins mai tarziu si la inceput am luat chestii la un pret mai mare ).

Daca va place nuca de cocos, trebuie sa va luati una de aici, a fost delicioasa. La bar era cineva care o curata si ti-o taia pe loc, iar dupa ce beai apa de cocos, te puteai duce cu ea sa o taie sa poti manca si interiorul care e la fel de bun ca lichidul.

Inainte de apus, au pregatit un foc pe plaja, iar in zona barului erau multe momente artistice, unde mai multi tipi dansau si apoi invitau si publicul sa se alature.

Apusul a fost de vis, nu ne mai venea sa plecam de acolo, muzica era superba si toata lumea super draguta.

Ziua 2 – Prison Island, Stone Town

Am luat barca din Stone Town sa mergem catre Prison Island (distanta e de aproximativ 30 de minute) si am ramas uimita de cat de frumos se vedea, iar culoarea apei se schimba cu cat te apropiai mai mult de insula.

Insula e faimoasa pentru broastele testoasele uriase care se afla aici, dar poti vedea si pauni sau antilope africane.

O sa primesti si foi de varza la intrare ca sa hranesti testoasele si sa poti face poze cu ele.

Tot pe insula am vazut cele mai multe stele de mare in culori superbe.

Dupa vizita pe insula, am luat barca si ne-am indreptat catre Stone Town, partea veche a Zanzibarului pentru a-l vizita. Dupa parerea mea, cel mai bine e sa ai un ghid care sa te duca in diverse locuri si sa iti dea detalii despre tot. Te ajuta si in cazul in care vrei sa cumperi ceva pentru ca negociaza pentru tine si iti poate obtine un pret mai bun fata de tine ca si turist.

Noua ne-a placut mult sa ne plimbam pe stradute, sa admiram magazinele cu suveniruri si sa ascultam povesti interesante despre diverse locuri. Avem si o recomandare de restaurant in caz ca vi se face foame, noi am mancat la Africa House Hotel, unde te poti bucura de un view superb catre plaja si mancarea e super buna.

Tot in Stone Town este si casa lui Freddie Mercury care se poate vizita (noi nu am mai intrat pentru ca nu mai aveam timp).

A fost si ceva care nu ne-a placut in Stone Town si anume – piata de peste. In afara de miros, care evident ca este extrem de puternic (erau cam peste 30 de grade zilnic) ce ne-a socat este ca pe pesti erau foarte multe muste si nu intelegeam cum poate cineva sa mai cumpere acel peste dupa atata timp in caldura (noi am ajuns dupa ora 14.00 si pestele este adus dimineata din port), dar ghidul ne-a spus ca se vinde si asa :))

Ziua 3 – Spice Farm, Plajele din nord Nungwi si Kendwa

Ziua a treia a inceput cu o vizita la Spice Farm (locatia exacta se numea Big Body with Tatata Spice Farm –  sunt mai multe din care puteti alege, noi aici am avut rezevare), loc in care aflati multe lucruri interesante despre condimente si fructe si le si puteti degusta sau cumpara la final.

Aici am avut cel mai simpatic ghid care stia multe lucruri in romana si care ne-a spus si multe glume, tot in romana si ne-a distrat pe toata durata turului (cea mai funny a fost dupa ce l-am intrebat daca putem sa gustam lemongrass-ul si ne-a zis: „sigur, mananci aici si mori acasa”- efectiv am lesinat toti de ras).

Mi-a placut ca de fiecare data inainte sa ne spuna numele condimentului, ne spunea si o mica ghicitoare despre acesta sa putem sa ne dam noi seama despre ce e vorba. Nu vreu sa ma incred, dar eu am fost singura care a ghicit cateva dintre acestea si m-am simtit super bine evident (mini Dexter) :))))

Aici am incercat pentru prima data carambola sau star fruit, jackfruit (care e genial), am vazut cum arata nucsoara, am gustat turmeric si ne-am patat dintii (s-a luat culoarea dupa ce am mancat), am vazut un copac de avocado, arbOre de cacao si unul de hibiscus.

Ghidul a fost super dragut si ne-a facut inele, lanticuri, bratari si coroane cu flori de hibiscus si pentru baieti a facut cravate si coroane si ne-a impodobit pe toti ca de sarbatoare. Ne-a facut chiar si ochelari din frunze de ananas si ne-a spus ca sunt Gucci naturali :))

Am vazut si un mic cameleon care statea camuflat bine pe frunzele de tapioca :))

Am  aflat si cum cresc pastaile de vanilie, arborele de cacao, piperul, arbore de cafea, ylang ylang (care avea un miros demential), iar la final cineva ne-a facut o demonstratie si s-a urcat in palmier si ne-a aratat cum culeg manual nuca de cocos.

Am putut sa degustam si fructe –  am incercat pomelo, portocale, pepene rosu, banane (soiul chinese, adica cele micute, ne-au spus ca cele mari se folosesc la ei pentru a face mancare), jackfruit (care a fost fructul meu preferat, avea un gust genial), urmat de ananas (care era super dulce si aromat).

Dupa fructe am primit si cafea cu aroma de banana –  la ei o sa gasiti cafea si cu diverse arome – mango, cardamon, banane, vanilie, etc.

Tot de aici am putut sa cumparam si condimente, ceai, cafea, sapun sau parfumuri. Eu mi-am luat o esenta de parfum – Zanibar Mix – un amestec genial.

Dupa Spice Tour am plecat catre plajele din nord Nungwi si Kendwa cu nisip la fel fe frumos si fin si apa cristalina.

Ziua 4 – Safari Blue

A inceput cu ploaie, dar nu ne-a descurajat pentru ca stiam ca nu ploua toata ziua si o sa avem parte si de soare. Ne-am dus catre barca, nu inainte de a inchiria echipament pentru snorkeling si am pornit in cautarea locului perfect pentru a admira pestii si coralii.

Eu nu am intrat in apa pentru ca nu stiu sa inot, dar am vazut si din barca pestii si coralii pentru ca apa era super limpede, imi imaginez ca oricum sub apa e altceva si se vede diferit, dar totusi puteti merge si daca nu stiti sa inotati sa va bucurati de peisaj.

Am mers apoi pe Kwale Island – unde am vazut si un baobab imens care avea intre 400 si 600 de ani, era impresionant.

Si ultima oprire a fost intr-un loc numit Laguna Albastra (desi apa era verde :))) – aici am intrat si eu pentru ca apa era mica si m-am balacit putin.

Ziua 5 – Mnemba Island

Ultima zi pe insula a fost alocata inotului cu delfinii si snorkeling-ului in jurul insulei Mnemba. Insula este una privata (a lui Bill Gates) si nu ai voie sa inoti prea aproape de tarm (ghidul ne-a spus ca risti o amenda de 3000 de dolari).

Am avut noroc si am vazut si delfinii, iar curajosii (adica cei care stiau sa inoate – nu e si cazul meu :))) au putut inota aproape de ei si s-au bucurat de niste senzatii unice. Dupa delfini, ne-am apropiat de insula si s-a facut snorkeling, eu tot din barca am admirat pestisorii colorati.

Aici am vazut multi pesti de un albastru intens si galben, am putut sa si trisam putin si ghidul le-a dat coaja de banana ca sa stea mai mult pe langa barca noastra sa ii admiram.

Ca si concluzie – probabil ca v-ati dat seama ca ne-a placut foarte mult totul (oamenii sunt super draguti si prietenosi, peisajele sunt de vis, mancarea buna) si cu siguranta am vrea sa ne mai intoarcem si sa vedem mai mult din acest paradis.

Mancarea

Nu am vorbit despre mancare – noua ne-a placut ce am gasit aici, ai si optiuni din care sa alegi daca nu iti plac felurile lor traditionale condimentate, poti alege orez simplu sau cartofi prajiti – uneori le aduc pe ambele cu carne sau legume. Fructele de mare ne-au placut iarasi la nebunie, extrem de gustoase, trebuie sa le incercati daca va plac.

Si fructele sunt delicioase si e dragut ca la micul dejun pe langa mancare, primeam si fructe zilnic.

Si fresh-urile de fructe sunt extrem de bune, noi ne luam zilnic dintr-un singur fruct sau amestec de fructe (atentie, ei pun si zahar in ele, dar puteti cere si fara, noua ne-au placut si asa).

Aspecte practice

Nu trebuie sa uitati crema de protectie solara acasa, soarele e foarte puternic (noi ne-am ales si cu cateva arsuri solare – bine ca am avut la noi si o crema after sun) si nici incaltari speciale pentru apa (in caz ca ii uitati, gasiti si aici sa cumparati).

De asemenea, daca aveti loc in bagaje, puteti lua si dulciuri sau carti de colorat, creioane sau ce vreti voi pentru copilasii pe care o sa ii intalniti peste tot (o sa se bucure mult de tot cand o sa le dati ceva) 🙂

La intoarcerea in Romania, am avut 4 zboruri (Zanzibar – Dar Es Salaam, zbor de 20 de minute, am luat asa sa evitam sa mai luam feribotul; apoi Dar Es Salaam – Nairobi – 1.20 aproximativ; Nairobi – Dubai, cam 5 ore; din Dubai am luat taxiul pana in Abu Dhabi, am facut 2 ore si ceva pentru ca a fost aglomerat, iar ultimul zbor – Abu Dhabi – Bucuresti, tot aproximativ 5 ore).

Am avut si o zi escala in Emirate si am ales sa o petrecem in Abu Dhabi (in Dubai am zis ca o sa ne intoarcem altadata sa stam mai mult pentru ca sunt mai multe de vazut).

Evident ca am ales sa mergem sa vedem Marea Moschee din Adu Dhabi – intrarea este gratuita, dar trebuie sa mergeti totusi sa va luati un bilet care se scaneaza de mai multe ori pe parcursul vizitei.

moschee abu dhabi
moschee abu dhabi

Aveti nevoie si de tinute decente si capul trebuie acoperit, in caz ca nu aveti, puteti cumpara de acolo la suprapret :))

Nu mai puteti inchiria hainele de acolo, trebuie sa cumparati acum – eu nu am avut esarfa si am dat 130 de lei – o esarfa banala, nu vreo matase, ceva, asa ca mai bine e sa mergeti pregatiti 😀 Moscheea ne-a placut mult, este impresionanta, are multe detalii frumoase, chiar merita sa o vizitati.

tanzania honeymoon

tanzania

tanzania beach 2

tanzania beach

tanzania the rock

starfish
tanzania beaches
tanzania city
tanzania fruits

tanzania luna de miere

tanzania safari
tanzania spices tour
tanzania turtles
tanzania

 

 

Comments

comments

Privacy Policy