In goana mea mea dupa joburi, am avut parte de
mai multe experiente neplacute. Nu mai pun la socoteala minciunile de genul „te
sunam noi dupa x zile sa te anuntam chiar daca e un raspuns negativ” (sigur ca
da, asteapta mult si bine pana la pensie ca nu te suna nimeni, cel putin eu nu
am avut norocul asta. Si nu, nu am pretentia sa ma sune nimeni sa imi spuna ca
nu am reusit, dar totusi de ce se mai chinuie sa minta atata?).
Am fost de curand la un interviu pentru o
firma de skin care foarte cunoscuta in afara, care urmeaza sa se lanseze in Romania (in doua mall-uri
chiar) si am ramas foarte dezamagita.
Am fost la primul interviu pe care l-am trecut
si apoi am primit un mail in care eram anuntata ca urmeaza sa merg la un training
de cateva ore in alta zi. In ziua respectiva, cu cateva ore inaintea training-ului,
am trimis mail sa intreb de locatie si mi s-a spus ca se amana pentru saptamana
viitoare. M-am mirat si m-am gandit daca nu trimiteam eu mail sa intreb, mai
eram oare anuntata?
si apoi am primit un mail in care eram anuntata ca urmeaza sa merg la un training
de cateva ore in alta zi. In ziua respectiva, cu cateva ore inaintea training-ului,
am trimis mail sa intreb de locatie si mi s-a spus ca se amana pentru saptamana
viitoare. M-am mirat si m-am gandit daca nu trimiteam eu mail sa intreb, mai
eram oare anuntata?
Ei bine, nu. Am mers in ziua anuntata ulterior
la trainig si surpriza, se amanase din nou. Am fost surprinsa, deoarece am fost
primita cu zambetul pe buze si mi s-a spus ca au uitat sa anunte ca nu mai are
loc. Am intrebat daca o sa mai aiba loc si mi-au raspuns cu gura moale ca da,
te anuntam noi, poate sau ceva de genul asta.
la trainig si surpriza, se amanase din nou. Am fost surprinsa, deoarece am fost
primita cu zambetul pe buze si mi s-a spus ca au uitat sa anunte ca nu mai are
loc. Am intrebat daca o sa mai aiba loc si mi-au raspuns cu gura moale ca da,
te anuntam noi, poate sau ceva de genul asta.
Cum nu sunt genul de persoana insistenta, nu
am mai pus alte intrebari si am plecat.
am mai pus alte intrebari si am plecat.
M-am enervat destul de rau, mi s-a parut
bataie de joc, pentru ca nu e chiar atat de greu sa trimit un mail scurt in
care sa anunte ca planurile s-au schimbat, chiar daca ai o functie mai
importanta si esti cine esti, nu trebuie sa fii lipsit de respect si nepasator
cu angajatii sau alti oameni pe care abia ii cunosti.
bataie de joc, pentru ca nu e chiar atat de greu sa trimit un mail scurt in
care sa anunte ca planurile s-au schimbat, chiar daca ai o functie mai
importanta si esti cine esti, nu trebuie sa fii lipsit de respect si nepasator
cu angajatii sau alti oameni pe care abia ii cunosti.
A venit si ziua respectiva (eu trimisesem mail
cu doua zile inainte si nu am primit raspuns), asa ca am decis sa nu merg daca
nu am primit nimic, nu prea aveam chef de plimbari inutile. Am uitat sa precizez
ca noi am corespondat doar pe mail.
cu doua zile inainte si nu am primit raspuns), asa ca am decis sa nu merg daca
nu am primit nimic, nu prea aveam chef de plimbari inutile. Am uitat sa precizez
ca noi am corespondat doar pe mail.
Am aflat apoi intamplator de la o fata care
fusese la trainig ca acesta a avut loc (in sfarsit) si eu nu am mai fost
anuntata. Am trimis mail si le-am scris si pe pagina de Facebook sa intreb daca
mai au nevoie de mine si pauza, nici un raspuns.
fusese la trainig ca acesta a avut loc (in sfarsit) si eu nu am mai fost
anuntata. Am trimis mail si le-am scris si pe pagina de Facebook sa intreb daca
mai au nevoie de mine si pauza, nici un raspuns.
Am sa le mai trimit un mail totusi sa le urez
bafta, deoarece daca se comporta asa si cu clientii sau angajatii, o sa aiba
mare nevoie.
bafta, deoarece daca se comporta asa si cu clientii sau angajatii, o sa aiba
mare nevoie.
Aceasta a fost cea mai nasoala experienta, dar
am mai fost si la alte interviuri mai
cretine, unde am fost intervievata de persoane de acceasi varsta cu a mea, care
habar n-aveau sa puna niste intrebari, dar totusi au ajuns unde au ajuns.
am mai fost si la alte interviuri mai
cretine, unde am fost intervievata de persoane de acceasi varsta cu a mea, care
habar n-aveau sa puna niste intrebari, dar totusi au ajuns unde au ajuns.
M-am saturat de neserozitate, minciuni si alte
chestii pe care le intalnesti la interviuri, dar mai trebuie sa am rabdare
pentru ca inca nu mi-am gasit un job.
chestii pe care le intalnesti la interviuri, dar mai trebuie sa am rabdare
pentru ca inca nu mi-am gasit un job.
Si da, e foarte greu sa iti gasesti un job
daca nu ai experienta si simt asta pe pielea mea. Asa ca daca inca mai aveti
posibilitatea (daca sunteti la facultate) mergeti la diverse workshopuri,
implicati-va in proiecte, faceti voluntariat, orice, ca sa capatati ceva
experienta, pentru ca mai nimeni nu te angajeaza fara. Eu nu m-am gandit la
asta in timpul facultatii si acum regret.
daca nu ai experienta si simt asta pe pielea mea. Asa ca daca inca mai aveti
posibilitatea (daca sunteti la facultate) mergeti la diverse workshopuri,
implicati-va in proiecte, faceti voluntariat, orice, ca sa capatati ceva
experienta, pentru ca mai nimeni nu te angajeaza fara. Eu nu m-am gandit la
asta in timpul facultatii si acum regret.
Voi ce experiente aveti de la interviuri?
XOXO,
Cris
din pacate stiu cum e ,si eu sunt in cautarea unui loc de munca si colac peste pupaza ,copilu trecut in cv li se pare o problema .cu toate aceste vom gasi cat de curand si noi locul de munca mult dorit . sus capul si sa mergem mai departe .
Mi se pare o tampenie. De ce sa li se para o problema? E viata ta personala, ce-i intereseaza ce faci tu dupa serviciu si ce familie ai?
Ar trebui sa-ti fie evaluate doar cunostintele si aptitudinile, nu familia.
Si eu sper sa gasim cat mai repede 🙂 Bafta!
Mda…e complicat cu cautarea unui loc de munca. Eu am terminat masterul acum vreo 2 ani, dar nu lucrez in domeniul respectiv. Daca vreau sa ma angajez in domeniul studiat, nu am experienta, asa ca nu ma vrea nimeni, iar cei care cauta oameni fara experienta vor absolventi noi de facultate, ceea ce eu nu mai sunt. Asa ca m-am impotmolit, lucru care ma deprima… Astea sunt bucuriile vietii de adult.
Dau si eu un sfat: a face un master ca si un doctorat intr-un domeniu in care inca nu ai patruns, nu lucrezi si nu ai habar de practica in sectorul respectiv de activitate dar sa speri ca un angajator te prefera pe baza diplomei de masterat sau chiar doctorat este o mare naivitate, ca si cum ai pune caruta inaintea cailor.
Ooooo… si eu caut de ceva timp un loc de munca dar nici gand sa gasesc ceva, am observat ca in ziua de azi doar cu asa zisele "relatii" merge treaba 🙁 Bafta!! {si eu ma gandeam sa fac o astfel de postare zilele astea:))}
Eu am acceptat un post ca sa aflu acum ca lucrez dublu pe aceasi bani. Noroc ca sunt o firma mai suspecta si acum incerc sa scap de contract. In cel mai rau caz ii anunt ca daca nu scap de contract,ii denunt la politie. Si evident ca in contract nu scrie nimic.
Si pe mine ma enerveaza oameni neseriosi, sa nu mai aud de ei.
Of, nici cu voluntariat si practica nu te angajeaza nimeni. Adica nu se iau ca experienta. Chiar la stiri, la Pro tv am vazut chestia asta. O fata cheltuise 2000 de euro pe tot felul de cursuri extrascolare si cand a fost la un targ de joburi i-au zis ca are 0 experienta si ca i se recomanda cel putin un internship (unde, cel mai adesea se intra pe pile sau pe bani). Eu de mult mi-am luat gandul la un job in urmatorii ani. Nu stiu, nu se merita. Dintre toti colegii mei unul singur lucreaza in domeniu (e consilier la un minister) si era un tampit si jumatate, abia lua un 5 la examene. Dar a avut bani si s-a angajat, cu numele doar, la cateva companii din afara si apoi a fost primit cu bratele deschise la noi. In tara e cam moarta treaba daca nu ai pile sau o aveere considerabila. Am un prieten bun care lucreaza la HP de 4-5 ani, e cel mai bun din echipa, face ilnic ore suplimentare si nu a avansat nici macar o data in functie.
Nu dispera, suntem multe ca tine! Suntem tinere, frumoase si istete. Vom reusi si noi intr-o una zi!
Ana Ioana: nici eu nu am experienta in domeniul in care am terminat masterul si nimeni nu vrea sa ma angajeze, asa ca incerc sa ma indrept spre alte domenii, dar e destul de greu si asa.
Multumesc Ana! Am observat si eu ca cei care au relatii ajung sus repede 🙂 Bafta si tie!
Sper sa rezolvi situatia Monica. Credeam ca sunt mai seriosi acolo decat la noi.
Da, Aurora eu tot incerc sa imi gasesc un job pentru ca am stat destul acasa si nu imi place sa mai depinde de familie. Ai dreptate ca iti trebuie pile si eu cunosc astfel de cazuri. Sper sa reusesc cat mai curand. Bafta si tie in ceea ce faci!
Nu vreau sa te descurajez si eu, dar e complicat. Eu am facut si masterat, mi-a fost imposibil sa gasesc ceva de lucru in domeniu (fara experienta, proaspat iesita de pe bancile facultatii). Apoi mi-am gasit un job ok, care nu necesita nicidecum diploma de master si mai rau, nu ma va ajuta pe viitor, experienta dobandita o sa-mi fie irelevanta pentru alte viitoare joburi.
Si chiar am aflat de curand despre cativa fosti colegi de liceu (nu foarte "rasariti") ca s-au facut actori sau farmacisti pe 1000 euro pe luna. Minunat, ce sa zic…
Cu interviurile am avut tot felul de experiente dubioase. Una pe care o tin minte e cand m-am dus intr-o locatie absolut ciudata, gen o carciuma imputita, iar postul era pentru ceva legat de fonduri europene. Si eu eram singura imbracata la costum, singura cu studii superioare de pe acolo. Mi s-a spus ca trebuie sa fac un fel de curs de 500 lei inainte sa pot sa fiu angajata :))
Oricum, nu te descuraja! Ceva sigur vei gasi, intr-un final, dar trebuie sa cauti incontinuu.
O da, seriozitatea in persoana :)) Cand e vorba de bani, toti isi urmaresc interesul.
Chiar imi pare rau pentru voi 🙁
Story of my life…
Te inteleg foarte bine!Am avut si eu experiente similare si m-am cam demoralizat.Ba am gasit job-uri foarte bune unde trebuia sa ai experienta sau/si sa contribui cu multi euroi,ba am gasit in diverse locuri unde chiar stiam ca nu ma voi descurca si nici nu am mai incercat.
Nu stiu nici ce sa mai caut,unde,ca ce…
Mai e putin si se implinesc 3 ANI de cand nu mai am job deci stiu cum e…
Am nevoie de bani ca sa o ajut pe mama,ca sa imi permit mici chestii necesare si fie trebuie sa apelez la iubitul meu,fie sa inghit in sec si sa renunt la numite lucruri.Ma mai ajuta atat cat poate si mama insa cel mai mult iubitul meu si am asa un sentiment de vinovatie…Ca sa nu mai zic de alte complicatii in familie…Nu dau detalii ca sa nu fie probleme dar cred ca intelegi unde bat…
Este aiurea nu numai ca nu am bani dar si ca nu am o ocupatie constanta.
Sunt asa frustrata pe tema asta si ma tot gandesc ce sa fac…
Sper sa ai mai multa bafta decat mine si sa nu fi nevoita sa astepti atat…
Te pup!
Oho, cate as avea de spus aici … dar promit sa scurtez cat pot :))
In primul rand, suntem in acceasi situatie: am terminat masterul in 2010, evident nu m-a angajat nimeni in domeniu, ca deh, nu am experienta.
Pana vara trecuta, in august, am avut un job cat de cat ok, la o fundatie. Ma rog, s-au stricat apele si a trebuit sa imi gasesc altceva. Si am fost la o gramada de interviuri, ba la firme no name, ba la multinationale. Cel mai tare refuz l-am primit de la McDonald`s (postul era unul de back-office, nu in restaurant): nu am facut voluntariat in timpul facultatii si nu corespund postului, ca ar trebui sa lucrez cu aproximativ 3000 de angajati. Asta dupa ce le-am spus ca la fundatie tineam legatura cu 5550 de bursieri!!! Atunci chiar m-am enervat si i-am intrebat de ce m-au mai chemat la interviu, din moment ce au vazut ca nu scrie voluntariat in CV. E clar ca postul era deja dat cuiva cu pile si relatii.
Acum lucrez pe un post de kkt si salariul abia imi permite sa acopar chiria, pentru ca piata muncii din Ro este praf, toti vor sa lucrezi cat mai mult, degeaba daca se poate!
Iti doresc multa bafta, eu de cand m-am angajat aici (Aproximativ 1 an) tot aplic la alte joburi si degeaba …
Stiu cum este! Niciodata n-am inteles de ce unii oameni au impresia ca daca spun "te sunam noi, peste X zile" este mai ok decat "nu cred ca dumneavoastra sunteti ceea ce cautam". Prefer sa mi se zica verde-n fata "nu vreau sa te angajez" decat sa ma duca cu zaharelul.
Acum 2-3 saptamani fusesem la un interviu, era o tipa care cred ca era doar cu 2-3 ani mai mare decat mine. Atatea aere isi dadea, pentru un job intr-un magazin unde tot ceea ce puteai sa faci era sa aranjezi marfa si eventual sa discuti cu clientii, sa ii ajuti cu ceva.
Am stat foarte mult cu tipa respectiva la discutii. Mi s-a spus "pai stii .. nu prea ai experienta". Imi pare rau daca este atat de greu sa cauti sa ii dai omului marimea L in loc de M (de exemplu), sau eu stiu. Sau este greu: daca omul imi cere ceva pe rosu si eu ii dau verde? Poate nu ma pricep sa deosebesc culorile. Sau poate este greu sa aranjezi marfa sau sa imbraci un manechin. Poate pentru asta imi trebuie foarte multa experienta.
Ca sa nu mai spun ca era ceva cu jumatate de norma, platita destul de prost si cu un program pus aiurea si cu 1 zi libera din 7… si doar sa-mi calculez transportul + macar o sticla de jumatate de apa pe zi, deja mai ramaneam fara nicio zi pentru mine si cu foarte putini bani.
Plus unde mai pui o sefa foarte nesuferita, care-si da aere si se uita de sus. Intr-un final, nu glumesc atunci cand spun ca… nu stiu daca sa ma bucur sau nu ca nu m-am angajat acolo.
Haha, si ca sa aflu peste cateva zile ca tipa pe care au angajat-o era prietena cu sefa :). [Eu cunosteam pe o fata care era prietena cu o angajata a magazinului, si asa am aflat si de job si de cea pe care au angajat-o]
Imi pare rau ca m-am intins atat cu comentariu! Din pacate, cum au spus si fetele mai sus, traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul, daca nu ai bani sau pile, nu poti sa faci nimic.
eu am sunat la un job de curand si ma intrebat cati ani aveti ,eam raspuns sincer 30 si mia inchis telefonul in nas ,referitor la copil trecut in cv deja li se pare o povara ,nu vrea sa se complice cu mamici ,cum stim cu totii un copil se poate inbolnavi sau avea nevoie odata pe an de mama lui sau chiar nu stiu explicatia lor . sa trecem peste fiecare sut in poponeata e un pas inainte in viata .sincer ma gandesc sa plecam din romania cat mai curand posibil , o parte din prieteni sunt plecati in afara ,desi le au fost greu la inceput acum sunt multumiti si fara grija zilei de maine . e vreau doar sa va sustin pentru ca si noi avem dreptul unui loc de munca cu sau fara experienta care o pot capata la locul de munca .
Georgiana si eu imi caut acum un job in alt domeniu care nu are legatura cu facultatea sau masteratul si pana la urma sper sa reusesc sa gasesc ceva. Mersi pentru incurajari :*
Da Monica ai dreptate.
Da Ela stiu cum e sa tot astepti si nici mie nu imi place sa aplelez mereu la parinti sau sa o stresez mereu pe Dorina cand vreau ceva. Eu din facultate cand auzeam ca am colegi care au joburi ma gandeam ca mai pot sa astept pana sa ma angajez ca e devereme, o sa am timp si de job, iar acum caut disperata ceva si nu gasesc 🙁 Iti doresc bafta si tie sa iti gasesti ceva.
Alina si pe mine ma enerveaza cand ma cheama la un interviu si spoi spun ca nu am experienta necesara si chiar nu inteleg de ce ma mai cheama daca e evident ca nu vor sa ma angajeze, plus ca eu imi fac sperante cand merg la un interviu 🙂 Mersi mult, cu siguranta o sa iti gasesti si tu altceva pana la urma 🙂
Sunt de acord Alecsa sa iti zica pe loc daca esti potrivita unui job sau nu, pentru ca eu ma entuziasmez pe moment si ma gandesc ca a fost bine si apoi sunt dezamagita cand nu ma mai suna 🙁
Si ai dreptate ca si eu am vrut sa ma angajez intr-un mall la un magazin cu haine si mi-au zis ca nu conteaza daca am facultatea si masterul, pot sa fiu si la liceu, lor le trebuie experienta. Daca nici cu facultate si master nu pot sa lucrez in mall atunci unde sa ma mai duc?
Nu ma supar pentru cometariul tau lung, chiar imi face placere sa citesc si alte experiente de-ale voastre 🙂
Da Claudia si eu m-am gandit sa plec in alta tara, dar nu imi vine sa plec singura 🙁
Asa m-am gandit si eu daca nimeni nu imi da o sansa, atunci cum pot sa capat experienta? Iti urez bafta si tie!
oohhhh da , cunosc chestiile astea cu interviurile ..
Nu înțeleg nici eu de ce te amăgesc și nu îți spun clar "da ori ba" .
Și eu mi-am căutat mult timp un job, dar fără "experiență" sau pile n-ai ce face… și totuși,cum naiba să capeți experiență dacă nu te angajează nimeni ?
Norocul meu a fost cu blogul , că așa am ajuns să lucrez la Douglas și altfel a fost când m-am dus la interviuri și spuneam că am lucrat etc.
Mă bucuram de zilele libere, când n-aveam niciun program, niciun gând…dar acum, că lucrez, mă apucă nervii dacă nu mă duc la lucru :)) Nu am stare.
Din fericire am un job de la începutul anului și cred că îmi va fi mai ușor să mă angajez altundeva mai târziu.
Pentru mine experiența asta nu are nicio relevanță… totul se învață .
Și admir persoanele care apucă să și studieze și să și muncească.
Sa stii ca si eu m-am gandit sa plec, dar tot asa nu am cu cine. Ideal ar fi sa pleci cu mai multe persoane, ca sa nu ramai de capul tau pe acolo, sa patesti cine stie ce.
Eu stau si ma gandeasc ca am o vecina, cu liceul neterminat, care lucreaza in Londra(niic nu stia engleza prea bine) la un restaurant. Spala vase si mai ajuta pe la bucatarie. Ia 1500 de lire si daca mai lucreaza si in zilele libere poate sa ia 2000-2500. Traiul e si el scump, dar zicea ca a economisit cam 1000 de lire lunar, plus ca a iesit aproape in fiecare seara, dupa program, cu colegii prin oras. Nu stiu, eu una nu imi permit sa ies mai des de o data pe saptamana in oras, la cina sau chiar la o pizza (tot se aduna 40-50 de lei cu pizza, suc, prajitura).De economisit nici nu se pune problema :)).
Ma gandesc ca peste 5-10 ani ea deja o sa aiba un capital in spate, plus ceva experienta. Poate o sa obtina si cetatenie si la 50 de ani o sa aiba ditamai pensia, in timp ce eu (precum alte persoane) stau cu diplomele si nu stiu cum sa dau din coate si probabil o sa sfarsesc intr-o casuta mica, cu o amarata de pensie (daca o voi avea si p-aia).
Da Alexandra asta am zis si eu daca nimeni nu vrea sa ma angajeze nu o sa am niciodata experienta, plus ca eu acum imi cautam un job in alt domeniu si daca o sa vreau apoi sa ma reorientez nu o sa imi fie de folos experienta pe care o sa o capat.
Ti-am citit postarile si am vazut prin ce ai trecut si tu 🙂
Da Aurora singura nu as putea pleca nici eu. Si eu mai cunosc persoane care sunt plecate si au salariu bun, dar si altele care nu au reusit si s-au intors inapoi.
Da pana la urma diplomele chiar nu te mai ajuta cu nimic in ziua de azi 🙁
Cat de bine te inteleg si cat de incredibila atitudine pot avea unele companii. Mi-e greu sa inteleg, am citit de 2 ori textul si inca sunt nedumerita. Adica cum sa nu te anunte din timp sau in general sa iti zica dc te angajeaza sau nu, etc. Incredibil!!!
Iti urez sa gasesti un job in cadrul unei companii serioase unde sa cresti si sa fii apreciata!
Nicole
http://www.nicoleta.me
Nici acum nu mi-au mai raspuns la mail sa imi explice macar ce s-a intamplat, unii chiar au o atitudine incredibila. Multumesc mult!
mda – asa patim cam toti dintre noi – poti eventual daca nu te mai suna inapoi sa suni tu (apel revenire) si sa vezi ce s-a intamplat de nu ai fost aleasa (poate poti afla chiar motivul pentru care nu te-au luat in considerare ca sa poti remedia)
suntem intr-o tara in care daca ai depasit 30 de ani si mai ai si un copil- ceea ce inseamna ca nu prea esti dispus sa faci de f. multe ori ore suplimentare si nu esti nici disponibila din alt punct de vedere- si mai ales la ce locuri de munca sunt disponibile – nu prea are multa lume experienta-nu mai ai nici o sansa sa te angajezi. plus bataia de joc de la telefon -ca nu pot da detalii ca trebuie sa ajungi la interviul la care de multe ori mergi degeaba si te trezesti si cu timp si bani cheltuiti. si faza incredibila: daca tot stai ca soarecele in fata unui calc, intr-un birou la ce vor cv cu poza, ca am ajuns multi dintre noi sa ne trimitem cv cu o gramada de date pe te miri undem doar, doar vom gasi de munca. va pwp pe toti cei revoltati si suparati si sa avem rabdare, ca la asa angajatori din Romania…………
Da si mie mi se pare ciudat acum ca un inceput sa ceara si poza, mai ales la unele job-uri unde crezi ca nu e nevoie de aspectul fizic te trezesti ca ei vor.
Eu trimit CV-uri de mai bine de un an, in fiecare zi. Nu am fost sunata nici macar odata. Poate din cauza ca am 33 de ani si doi copii!? Sau ca nu am picioare lungi si decolteuri adanci? Sau poate studiile sunt cauza? Ma "incurca" cele doua facultati…
Daca e atat de greu sa imi gasesc acum, chiar nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie mai tarziu 🙁
Da, dar parca nu iti mai vine sa suni deloc 🙁
Buna. ma regasesc in multe din povestirile voastre. Peste 3 luni se face 1 an de cand imi caut un job intr un oras unde m am stabilit si unde nu cunosc pe nimeni asa ca e f greu. Am mers la interviuri cu incredere la inceput dar e tot mai greu sa mi pastrez optimismul. Am inceput sa sterg din CV masterul pe care l am facut si inca un curs deoarece incep sa cred ca prea multe studii in cv nu dau bine fara o experienta relevanta in domeniul in care incerc sa ma angajez.Am incercat variante de voluntariat, internship (dar nu mai sunt studenta si mi au zis ca nu ma pot lua),etc. Ultima dezamagire a fost mare: am lucrat 2 saptamani la un proiect pentru a putea aplica la un job (asta era conditia) si am primit un "nu" foarte diplomat, citez "pregatirea ta nu se potriveste profilului pe care noi il cautam in acest moment pentru aceasta pozitie".Nu stiu ce inseamna in conditiile in care nu se solicita experienta ci realizarea unui proiect. Va urez bafta in continuare in timp ce eu incerc sa mi pastrez optimismul!
Multumesc! Iti urez bafta si sper sa iti gasesti cat mai repede un job.
Asa sunt si eu uneori dezamagita si imi e greu sa gandesc pozitiv, dar incerc mereu sa ma adun si sa sper ca o sa fie mai bine 😀
Nu trebuie sa ti pierzi optimismul oricat de rau pare situatia , dar nici extrema cealalta in care sa nu faci nimic , sa astepti si sa speri.Daca iti pierzi optimismul devii cel mai mare dusman al tau pt ca incepi sa te comporti si sa actionezi in defavoarea ta. Mai ales cand interactionezi cu alti oameni ,ex interview.
Da stiu,usor de spus si greu de facut ,doar emotiile ne controleaza si nu invers.
Trebuie sa incerci sa fi proactiv , sa faci orice (sport ,scoala,voluntariat , citit ….)fara sa ti pui asteptari imediate si sa eviti orice iti poate distruge optimismul.Problema e ca multi dintre noi vedem "rational",cand situatia e naspa incerci sa iesi din ea cum altfel decat folosind creierul "rational" , dar daca nu iei in vedere aspectul asta nu faci decat sa te scufunzi si mai mult in noroi.
Alta chestie care in opinia mea merge mana in mana cu optimismul si in general cu o atitudine buna este respectul de sine . Oricat de naspa e situatia , orice gresala crezi ca ai facut nu trebuie sa uiti sa te iubesti si sa te apreciezi (stiu ca suna ciudat/wrong)
Una din cartiile bune pe tema asta :
Love Yourself Like Your Life Depends On It de Kamal Ravikant
Marius
Ai dreptate, dar e asa greu sa fii pozitiv in unele situatii.
Multumesc pentru recomandare 🙂
Pana la urma ti-ai gasit un job? Ca si eu imi caut de mai bine de un an 🙁
Da, mi-am gasit, dar in cu totul alt domeniu, dar tot mai sper ca o sa gasesc ceva mai bun 😀
Buna tuturor. Si eu am aceeasi pb. De un an de zile imi caut job pe domeniu si nu gasesc. Am terminat 2 mastere, unu in tara si unu inafara. Ce-i drept mi-a fost greu afara si inloc sa petrec doar timpul necesar masterului (adica 2 ani), am ajuns sa stau dublu (pb personale, pb financiare etc), dar in fine, important e ca am terminat cu bine. Incep sa fiu descumpanita..In iunie fac 30 de ani…30 ani in care abia daca am in total 2 ani de munca pe la birou…:( Cat timp am fost afara am lucrat, dar joburi sa ma ajute sa ma intretin pe perioada studiilor (lucrat la restaurant, spalat vase, facut curat etc). Iar pana sa plec afara, mama a tot insistat sa las angajatul dupa absolvire pt ca voi munci pt tot restul vietii mele. Ce-i drept, m-a rasfatat si eu am zis ok. Acuma imi pare rau..Incepe sa-mi fie frica, timpul trece, eu nu mai am 20 ani si mi-e groaza numai cand imi imaginez privirea unui potential angajator, in timp ce-mi adreseaza intrebarea "dar tu ce ai facut in ultimii 5 ani din viata ta? doar scoala?". Nu pot sa-mi explic cum absolut nimeni nu ma ia. Aplic pt internshipuri (desi nu stiu cine m-ar mai lua la 30 ani dar afara se iau si la varsta asta), aplic pt programe de graduates, aplic pt entry level jobs, nimic, nada, niente, zero. Nu ma astept la salarii mari, nu vreau decat sa acumulez niste experienta si sa continui sa evoluez ca persoana. Nu stiu cum sa fac sa ies din situatia asta. Bafta tuturor!
Ai gasit ceva de lucru?
Daca nu, putem avea o discutie. Nu ne intereseaza experienta ci potentialul. Bafta
Multumesc pentru oferta, dar mi-am gasit un job 🙂