Australian Open 2010
Nu am mai scris de ceva timp pe blog, am fost foarte ocupată cu toate proiectele şi testele pentru facultate, plus ca am reuşit să mă înscriu cu Mădă la cursuri de spaniolă la Cervantes.
M-am gândit sa scriu acum pentru că va începe primul Grand Slam al anului, Australian Open. Favoriţii nr.1 de anul acesta sunt şi favoriţii mei: Roger Federer şi Serena Williams. Amândoi au teoretic, cele mai mari şanse de a câştiga şi sper că va fi aşa.
Românii au adversari destul de dificili pentru primul tur, Sorana Cârstea fiind singura care ar avea o partidă relativ uşoară cu Olivia Rogowska, nr.146 WTA(totusi aceasta era s-o învingă pe Safina anul trecut la US Open).
Victor Hănescu se va întâlni cu argentinianul Juan Ignacio Chela, în timp ce Monica Niculescu are cel mai greu meci cu Jelena Jankovic, favorită 5.
Alt meci interesant din turul 1 e Sharapova-Kirilenko sau Federer cu Andreev.Surorile Williams sunt în aceeaşi jumătate de tablou, deci nu vom putea avea o finala cu ele două.
Tot la AU 2010 vom afla dacă va mai exista Cupa Davis în continuare sau se va construi un Campionat Mondial de Tenis.
Abia aştept debutul turneului, sper să reuşesc să văd toate meciurile importante (printre o lecţie la istoria presei şi una la Genuri de Agenţie- prietenii ştiu de ce).