Ieri a fost o zi foarte ciudată. Eu, sis şi Mădă (one of my BFF) am hotărât să mergem la notar pentru că ne trebuia o adeverinţă pe propria răspundere că nu avem venituri (necesară la facultate).
Am mers la un notar la Kogălniceanu, unde mai fusesem şi ştiam că nu trebuie să plătim, dar am aflat că îşi mutase sediul. Am venit acasă, am dat search pe Google şi am găsit noul sediu, pe strada Sf. Elefterie (eu şi fetele ne-am amuzat teribil de numele ăsta).
Am găsit relativ repede nr.casei unde era sediul, dar supriză: nu era el, ci un alt notar. Ne-am zis că nu mai are rost să-l căutăm pe el, ci o să mergem aici, chiar dacă plătim. Ne gândeam că nu are cum să fie mai mult de 10 lei. Noroc că am avut inspiraţia să întreb cât ne costă, doamna secretară sau ce o fi fost ne-a zis foarte calmă: 60 lei. Eu întreb: „De persoană?”, iar ea puţin indignată: „Normal că de persoană”.
Am părăsit repede încăperea şi am pornit în căutarea unui alt notar. După vreo 20 minute de mers pe jos am găsit un alt birou notarial. Am intrat, de data asta am întrebat de prima oară cât ne costă şi am fost uimite să aflăm că şi aici tariful era de 50 lei +TVA. Eram foarte obosite, dar totuşi nu am renunţat şi am zis să mai încercăm.
Ştiam de pe net că pe strada 13 septembrie erau vreo 2-3 notariate, aşa că am pornit în căutarea altuia. Am întrebat un domn dacă ştie un notariat în zonă şi ne-a indicat sediul unde tocmai fusesem, iar apoi şi-a amintit că mai ştie unul pe lângă Ghencea. Ne-a spus că are maşina parcată în zonă şi s-a oferit să ne ducă el pentru că erau vreo 2 staţii de autobuz. Deşi ne dureau picioarele foarte rău, după ce ne-am consultat toate 3 am hotărât că era mai bine să mergem cu bus-ul, pentru că cine ştie ce s-ar fi mai putut întâmpla.
Am aşteptat 385 sau 226 vreo 15-20 minute şi am urcat, deşi era full. În ultimul moment a mai urcat o doamnă mai in vârstă (cu nepoţica) şi şoferul i-a prins mâna între uşi.Toată lumea din autobuz era panicată şi a început să urle la şofer, şi bineînţeles că se foiau toţi şi ne-au călcat pe picioare de vreo câteva ori până să ajungem. În sfârşit am pornit şi am văzut din autobuz că notarul era la jumătatea staţiei, nu erau nici pe departe 2 staţii aşa cum ne informase acel domn. Am regretat că am aşteptat bus-ul atâta timp, dar nu mai aveam ce să facem acum.
La început ne-am codit puţin înainte să intrăm pentru că exteriorul biroului notarial semăna foarte bine cu un bar şi aveam să observăm mai târziu că şi interiorul avea multe elemente în comun cu o crâşmă.
La intrare ne-a întâmpinat o doamnă destul de drăguţă la prima vedere, de la care am aflat că aici tariful era de „doar” 15 lei+TVA. Am răsuflat uşurate când am auzit preţul (deşi când am plecat de acasă eram convinse că o să fie gratis) şi am hotărât să facem declaraţiile aici. Prima întrebare pe care doamna ne-a pus-o a fost dacă suntem minore, iar noi i-am răspuns în cor că nu (deşi era logic că avem peste 18 ani din moment ce i-am spus că declaraţia e pentru facultate).
Aşteptând să fie scrise declaraţiile am privit decorul biroului. Arăta exact ca un bar şi am observat că notara stătea în faţa computerului şi asculta lecţii de engleză şi bea bere. Am rămas stupefiate pentru moment, apoi ne-am uitat una la alta şi am izbucnit în râs.
Secretara a mai venit de două ori să ne întrebe de ce facem această declaraţie, pentru că ei nu i se pare cazul să fim încadrate în muncă, ne-a întrebat la ce facultăţi suntem şi apoi s-a uitat lung la poza din buletin şi la feţele noastre să se convingă că suntem noi. După aceea ne-a întrebat ce ar trebui să scrie în acea declaraţie de vreo 2 ori şi când au fost în sfârşit gata (după vreo jumate de oră) am văzut că scria că nu deţinem domenii forestiere,terenuri agricole şi nu avem alte venituri. Whatever, am zis că e bună şi aşa, numai să scăpăm.
Când am văzut lumina zilei am început să râdem şi nu ştiam de ce să ne amuzăm mai întâi: de incompetenţa si „viteza de lucru” a secretarei sau de notară care bea în timpul programului şi lua lecţii de engleză.
După 4 ore (şi mulţi km parcurşi pe jos) am ajuns acasă epuizate, nu ne mai simţeam degetele de la picioare şi am zis că nu o să uităm prea curând experienţa din ziua aia.
Concluzie: data viitoare când căutaţi un notar mergeţi la cel mai cinstit dintre hoţi, asta în caz că-l găsiţi !!