Serena Williams şi spiritul ei de justiţiarăCeea ce s-a întâmplat azi-noapte la semifinala dintre Serena Williams şi Kim Clijsters a făcut deja înconjurul lumii. Din punctul meu de vedere (si al multor comentatori, inclusiv John McEnroe) Serena a fost nedreptăţită. Iată ce s-a întâmplat pe scurt: la scorul de 6-4, 6-5 în favoarea lui Clijsters, Serena servea cu al doilea serviciu, fiind 30-15, iar arbitra de linie a anunţat greşeală de picior, astfel că scorul…

View Post

Moda la Us Open

Anul acesta la turneul de tenis de la Us Open nu a purtat nimeni nicio ţinută extraordinară sau extravagantă (ca cea a Serenei din 2004, cu cizme şi fustă de blugi), dar au existat câţiva jucători care au ieşit în evidenţă prin vestimentaţia lor. Prima e evident Serena Williams, care a ţinut şi anul acesta să se remarce prin ceva, alegând o jachetă sport personalizată (foto), şi bineînţeles ca orice jucătoare care se respectă are…

View Post

Sorana campioana!!!

Sorana Cârstea s-a calificat în premieră în turul 3 la Us Open!!! A învins-o pe Stephanie Dubois cu scorul 6-4, 5-7, 6-4 . Va juca probabil (încă nu s-a terminat meciul) cu cea mai bună prietenă a ei din circuit, Caroline Wozniacki.

View Post

Us Open- ziua 3Safin şi-a luat adio de la turneele de Grand Slam (deoarece se va retrage din tenis), fiind învins de Jurgen Melzer cu scorul de 1-6, 6-4, 6-3, 6-4. El a spus că e ok şi că nu-i mai pasă de înfrângeri pentru că oricum e sfârşitul.Dacă nu-i mai pasă ce spunde lumea de el, îi pasă în schimb ce se comentează despre sora lui.Marat a precizat că nu contează dacă Dinara nu…

View Post

Us Open- all eyes on Ana Ivanovic

Prima favorită care a ieşit de la US e Ana Ivanovic (11), fiind învinsă de Kataryna Bondarenko. Ana a avut un meci destul de greu pentru primul tur, însă nu imposibil. A avut chiar minge de meci în tiebreak-ul ultimului set, însă parcă nu mai e aceeaşi Ana de anul trecut. A ratat o groază de lovituri şi nu a fost capabilă să profite de ocaziile pe care i le-a dat Bondarenko, cum ar fi…

View Post

Privacy Policy