fbpx

Us Open- all eyes on Ana Ivanovic

Prima favorită care a ieşit de la US e Ana Ivanovic (11), fiind învinsă de Kataryna Bondarenko.

Ana a avut un meci destul de greu pentru primul tur, însă nu imposibil. A avut chiar minge de meci în tiebreak-ul ultimului set, însă parcă nu mai e aceeaşi Ana de anul trecut. A ratat o groază de lovituri şi nu a fost capabilă să profite de ocaziile pe care i le-a dat Bondarenko, cum ar fi dubla greşeală pe care aceasta a făcut-o când avea minge de meci.

Ana era extrem de nervoasă, lovea cimentul cu racheta şi a vrut să o arunce la final când adversara a câştigat, a început să plângă şi a părăsit imediat terenul. E dureros să vezi un astfel de meci, când ştii că o jucătoare e mai bună şi merită să câştige, însă asta nu se întâmplă.

Am citit un interviu mai vechi al Anei unde mărturisea că e foarte ambiţioasă şi nu suportă să piardă vreun meci, nici măcar să piardă un joc banal (cum ar fi table sau cărţi), iar atunci când asta se întâmplă plânge ore în şir, încuiată în camera ei. Îmi închipui cum s-a simţit acum să piardă în primul tur, mai ales că era singura jucătoare din top 30, alături de Serena Williams care nu a pierdut niciodată în turul 1 al unui turneu de Grand Slam.

În ultimul an Ana nu a mai reuşit nicio performanţă notabilă, nu a mai învins nicio jucătoare importantă, dimpotrivă e „bătută” de tot felul de jucătoare venite din calificări.

Acest lucru ar putea fi o consecinţă a faptului că nu mai lucrează cu aceeaşi echipă, care a consacrat-o, ba mai mult atunci când l-a concediat pe Sven Groeneveld a minţit pe blogul ei şi a spus că acesta se retrage în Australia pentru a se odihni o perioadă, însă Sven a fost tot timpul alături de Sorana Cârstea şi jucătoarele din echipa Adidas. După 4 luni l-a concediat şi pe Craig Kardon, fost antrenor al Marinei Navratilova. E clar că Ana crede că antrenorii sunt de vină, dar nu e deloc aşa, ceva s-a întâplat cu ea, nu cu cei din echipă. Probabil şi-a dat şi ea seama de asta şi acum e din nou în echipa Adidas, lucrând cu Sven.

Parcă nu mai e aşa sigură pe loviturile ei, nu mai luptă la fel de mult, n-o mai auzi strigând „Ajde”, nu mai aleargă la fel de bine, parcă nu mai e aceeasi jucatoare care a câştigat Roland Garros-ul anul trecut.

Să fi fost One Slam Wonder? Eu încă mai sper să revină la forma care a consacrat-o.
***Monica Niculescu şi Victor Crivoi au pierdut în primul tur, singurii rămaşi în competiţie sunt Andrei Pavel care îl va întâlni pe R.Ginnepri în meciul din turul 1 şi Sorana Cârstea, singura care s-a calificat în turul 2, unde o va întâlni pe Stephanie Dubois.

Comments

comments

4 Comments

  1. gowi
    septembrie 3, 2009 / 10:46 am

    ok:) faci publicitate pe site-uri:P dar ar trebui sa fie putin mai actualizat… ce zici?:D

  2. gowi
    septembrie 3, 2009 / 10:49 am

    🙂 poate vrei sa vb… iti las id-ul: gowriel:P

  3. septembrie 3, 2009 / 2:38 pm

    Nu cred ca stii ce inseamna publicitate. Anyway….
    Pe site nu era scris nimic de Ana, era prima favorita care parasea competitia, in schimb au scris despre Sharapova

Privacy Policy