Tu ce ştii să faci cel mai bine?

De câte ori nu ne-am întrebat: "Oare eu ce ştiu să fac cel mai bine? " şi ne gândeam că în timp ce alţi colegi sau prieteni au diverse talente sau arată incredibil noi nu ne pricepem la nimic sau nu arătăm tocmai grozav.

Am vazut acum câteva zile Oprah unde a fost invitat Ryan Seacrest, cel mai bine plătit moderator din lume şi cel care are 7 (şapte!) joburi, cea mai cunoscută fiind aceea de moderator la super show-ul American Idol. El mai are 2 emisiuni la radio, prezintă E!news, e şi producător TV (produce printre altele şi Keeping up with the Kardashians) la propria casă de producţie şi e ocazional actor.

Ryan a recunoscut că în adolescenţă era gras, nu arăta tocmai bine, nu era bun la şcoală, nu făcea sport şi credea că nu prea e bun la nimic (în poza de când era mic semăna cu personajul din desene Louie Anderson). Iată că timpul a trecut şi prin multă muncă, dar şi talent Ryan a ajuns să fie unul dintre cei mai buni. A mărturisit că ziua mergea la şcoală, iar noaptea prezenta o emisiune la radio şi pierdea ore în şir pentru a repeta şi a se perfecţiona. Şi iată că munca a dat roade. Echipa lui Oprah l-a urmărit timp de o zi pentru a vedea cum se descurcă cu atâtea responsabilităţi şi cei care au filmat spuneau că e obositor şi să te ţii după el , dar să mai faci faţă cu brio atâtor activităţi!

Concluzia e: Nu vă daţi bătuţi niciodată! Talentul iese la iveală prin multă muncă. Şi tot ceea ce faci trebuie să faci cu pasiune pentru a face performanţă într-un domeniu.

Read more ...

În culisele ştirilor PRO TV

Oau! Asta e senzaţia pe care o ai după ce ai văzut studioul ştirilor PRO TV, cabinele de montaj, Ingest-ul, redacţia, cabinele de machiaj şi de recuzită.

Când Elena Lasconi ne întreba cum ni s-a părut totul, eram muţi, nu ştiam ce să zicem, eram foarte impresionaţi şi în acelaşi timp aveam o mie de curiozităţi pe care am fi dorit să le aflăm.

Fostul reporter PRO TV, Elena Lasconi a fost cea care ne-a fost ghidat prin sediul din Pache Protopopescu pe mine şi pe alţi colegi de la FJSC (coordonaţi de domnul profesor Mihai Dragnea).

Am întâlnit-o pe Andreea Esca, care se afla la machiaj şi pe toţi "greii" PRO-ului: Cătălin Radu Tănase, Paula Herlo, Victor Slav, Alex Dima, Ioana Şanta şi mulţi alţii.

Ghidul nostru ne-a prezentat pe scurt echipa şi ne-a descris cu ce se ocupă fiecare, ne-a explicat cum se montează şi cum se lucrează pentru site-ul protv.ro .

Elena ne-a mai spus că reporterii de la PRO sunt singurii care stau în redacţie alături de cei de la montaj până când ştirea e gata şi chiar ei ştiu să selecteze esenţialul din materialul brut şi să "taie" ce nu e necesar.

Cel mai mult m-au impresionat "poveştile adevărate" ale Elenei Lasconi din perioada în care era reporter, am realizat cât de mult înseamnă o echipă, ce pasiune şi ce curaj trebuie să ai ca să fii reporter de teren şi să transmiţi live. Naturaleţea şi dăruirea contează cel mai mult, trebuie "să treci dincolo de ecran" şi să îl atragi pe telespectator. Dar nu numai reporterul e important, ci şi cei din studio care realizează grafica sau pun sunetul şi "împachetează" ştirea.

Pot să zic (deşi sunt fană FJSC) că vizita la Pro TV a făcut cât 10 laboratoare de TR, TCI (de TV ce să mai zic, că eu nu am făcut nimic la acest seminar) sau alte materii, unde e doar teorie şi nu ai ocazia să vezi cu ochii tăi cum se desfăşoară munca în redacţie.

Şi nimic nu se compară cu poza pe scaunul lui Esca, deşi nu a fost nici pe departe cel mai frumos moment al vizitei ...

Read more ...

Adelin Petrişor - jurnalistul din linia întâi

Am ajuns la R3 pe la 17:40, pentru a prinde un loc "bun" la întâlnirea cu Adelin Petrişor, de la serile FJSC. Adelin stătea pe scări şi fuma, iar la început nici nu l-am remarcat, am crezut că e un student, însă toată lumea se cam îmbulzea în zona aia aşa că mi-am dat seama că el era "jurnalistul din linia întâi".

Adelin a început prin a spune câteva cuvinte despre el, deşi e logic că toată lumea îl cunoştea pentru că e un jurnalist care nu are nevoie de nicio prezentare.

Mă aşteptam să fie un om serios, care să ne povestească experienţe şocante de pe front, însă după doar câteva minute a început să vorbească cu un limbaj "colorat", care nu se deosebea de cel al colegilor mei şi să facă glume despre starea actuală a jurnalismului românesc, în special despre Bianca lui Bote (laitmotivul cuvântării lui Adelin).

Ne-a spus că pentru a deveni jurnalişti buni nu trebuie să aşteptăm să ne trimită editorii la faţa locului, ci să avem spirit de iniţiativă, să încercăm să găsim singuri subiectele. Am observat cu bucurie că si lui Adelin îi place CTP, (îl consideră cel mai bun jurnalist din România), îi place Valentino Rossi şi a fost primul ziarist din România care a făcut un interviu cu el.

Am vizionat un reportaj realizat de Adelin în Sadr City, Iraq despre militarii americani de acolo şi condiţiile în care trăiesc: nu fac duş decât atunci când merg la baza principală (cam o dată pe lună), mănâncă numai mâncare de cauciuc (meal ready to eat) şi îşi fac nevoile în shit bags (pungi pe care apoi le ard). Şi acum partea cea mai şocantă: majoritatea soldaţilor aveau între 19 şi 23 de ani!!! Unii declarau că veniseră acolo pentru a avea un scop în viaţă...

Noroc că nu am stat să reflectăm prea mult asupra acestei situaţii, pentru că Adelin s-a apucat să vorbească despre jurnalismul din România :)), care e dominat de Bianca lui Bote care mai nou prezintă ştirile.
Adelin a spus că admiră oameni ca CTP, Paula Herlo, Cristina Liberis, dar e nevoie de mai mulţi pentru a schimba ceva, iar noi putem transforma jurnalismul dacă o să lucrăm cu pasiune şi dacă o să ne implicăm în ceea ce facem.

La sfârşit Antonio Momoc, gazda evenimentului a concluzionat că Adelin Petrişor a fost cea mai aplaudată vedetă de la serile FJSC, iar studenţii l-au aplaudat din proprie iniţiativă, fără a fi "încurajaţi" de moderator.
Chiar a fost pe gustul nostru...
Sper să mai avem asemenea invitaţi.

Read more ...

De ce un domeniu pe .ro?

În curând blogul meu o să împlinească un an de existenţă şi ce cadou ar fi mai potrivit pentru el decât un domeniu pe .ro?

E firesc să doreşti mai mult atunci când creşti, să aspiri spre lucruri pe care nici nu le visai atunci când erai mic. În urmă cu aproape un an eram nouă în blogosferă, abia ştiam să public un post, dar acum am evoluat şi ştiu aproape totul despre blogger, deci e firesc să vreau lucruri noi.

Favicon, template, header, blogroll erau pentru mine cuvinte în chineză parcă, dar acum aş dori să am acces la mai mult, aş dori un domeniu pe .ro, iar cei de la befair.ro şi blogway.ro îmi oferă gratuit şansa asta, cu singura condiţie să câştig concursul :) .

De ce îmi doresc aşa mult un domeniu pe .ro? Pentru că o să-mi crească ratingul Google, pentru că e mult mai simplu de accesat, pentru că are un format mai atractiv, pentru că ar fi gratuit şi pentru că îmi doresc să am mai multă putere de decizie asupra propriului meu blog. Să fie numai al meu.

Dacă aş câştiga aş avea ocazia să schimb interfaţa blogului meu, să-i construiesc o nouă imagine, să îl dezvolt şi poate o să crească într-un an cât alţii în şapte.

Sunt gata pentru provocare! Am aruncat o privire peste template-urile de pe blogway.ro, am văzut cum îmi pot transfera informaţiile de pe acest blog pe .ro şi am aflat că blogway nu e doar o platformă, e o comunitate, care te susţine pentru ca totul să fie perfect.

Am planuri mari cu blogul meu. Aşa că nu-mi râmâne decât să câştig....

Ar fi cadoul perfect, pentru că în iunie e şi ziua mea, o să şi absolvesc, mai târziu o să împlinească şi blogul un an, deci...

Read more ...

Hai România!

"Hai!" şi "Davai!" sunt strigătele pe care le auzi cel mai frecvent în timpul meciului de Cupă Davis, dintre România şi Ucraina, de pe terenul central de la Arenele BNR. Jucătorii încleştează pumnul şi aruncă o privire spre scaunele căpitanilor, câutând un imbold care să le dea încredere să joace şi mai bine.

La pauzele dintre game-uri însă situaţia se schimbă. Din centrul arenei încep să se audă strigătele şi mesajele de încurajare ale fanilor, care parcă vor să-i răsplătească pe jucători pentru că fac tot posibilul să câştige pentru ţara lor. Tonul e dat de un suporter ce poartă tricoul naţionalei, care scandează ca la fotbal: "Cine bate? România! He, he, he!" şi loveşte în scaunul din faţă (care scoate un sunet asemănător cu cel al unei tobe) sau "România! Ole, ole, ole!" , iar apoi ceilalţi spectatori îi ţin isonul cu aplauze.

După ce arbitrul anunţă "time " se lasă din nou liniştea peste terenul cu zgură roşie, proaspăt curăţat. Victor Hănescu îşi continuă serviciul şi după 3 ore şi 7 minute de când începuse partida cu Ilia Marcenko reuşeşte să câştige, fără să piardă niciun set. Scor final: 7-6, 7-5, 6-4.

Agitaţie, tensiune, speranţă şi dorinţa de a câştiga -toate acestea se simt în aerul umed şi plin de fulgi (de la pomii din apropiere) de pe terenul central.
În tribune îşi fac apariţia şi personalităţi marcante din România: Mircea Geoană, Cristian Tudor Popescu, Dumitru Hărădău pentru a-l urmări pe debutantul (în Cupa Davis) Adrian Ungur.


După o pauză de 30 minute urmează cel de-al doilea meci al zilei, care îi are ca protagonişti pe Adrian Ungur şi pe Serghei Stahovschi.
Meciul e mult mai tensionat decât primul, emoţiile îşi spun cuvântul pentru Ungur, care nu a mai jucat până acum un meci pentru ţara sa. Jucătorul ucrainean e nemulţumit de un spectator român care vorbeşte în timpul punctului, iar arbitrul îi avertizează de mai multe ori pe românii din tribune.

Deşi în setul 2 revenise spectaculos de la 5-2 şi câştigase cu 7-6, Adrian nu mai reuşeşte acest lucru şi în ultimele două manşe şi se înclină în faţa ucraineanului, nr.57 ATP. Se pare că strigătele lui Stahovsky (care la un moment dat a îndemnat publicul român să-l huiduie) l-au iritat pe Ungur, care nu era pregătit pentru o asemenea presiune şi a cedat cu scorul de 2-6, 7-6, 5-7, 5-7.

Mâine cei care vor juca la dublu (cel mai probabil Marius Copil şi Horia Tecău) vor avea o povară şi mai mare pe umeri, fiind nevoiţi să aducă un punct României, pentru ca duminică să nu fim obligaţi să câştigăm ambele partide de simplu.

Mult succes! Fanii sunt alături de voi! Doamne ajută!

HAI ROMÂNIA!

Read more ...

Mr. Năstase

Talentat, impetuos şi rebel incurabil, astea sunt cuvintele care îl descriu cel mai bine pe Ilie Năstase, primul nr.1 mondial şi singurul român care a câştigat 2 turnee de Grand Slam.

"Autobiografia Mr. Năstase" este povestea unui copil zvăpăiat, dintr-o familie modestă care va ajunge supervedetă de talie mondială, sau cum ar spune americanii from rags to riches.

Rămâi şocat să afli cât de cunoscut e Ilie Năstase în străinătate (mult mai apreciat decât în România!!!) şi câţi prieteni are din rândul celebrităţilor de renume mondial: prinţul Albert de Monaco, Jimmy Connors, Joe McEnroe, Sean Connery etc.

Cartea autobiografică e interesantă mai ales pentru iubitorii tenisului, dar şi cei care nu sunt pasionaţi de sportul alb pot afla părerea lui Năstase despre regimul comunist din România, despre revoluţie, despre politica după '89 şi multe poveşti interesante de pe tot mapamondul.

După ce citeşti cartea se spulberă multe mituri despre Năstase, dar alte lucruri pozitive ies la iveală, cum ar fi faptul că Năstase nu refuză niciodată să semneze un autograf sau să facă poze cu fanii, nici măcar atunci când mănâncă la un restaurant.

Singurul român din Hall of Fame ar fi putut câştiga de 2 ori mai multe turnee, dar el a jucat în felul lui spectaculos, niciodată nu a jucat doar pentru a câştiga, ci pentru a distra publicul şi pentru a încerca lovituri speciale. Urât de unii (care i-au pus porecla Nasty -nesuferit-), dar iubit şi aclamat de alţii (organizatori de turnee, jucători şi fani) Ilie Năstase a fost "băiatul rău" al tenisului, dar şi cel care a adus spectacolul în sportul nobil şi serios şi cel care a reuşit să ducă echipa de Cupa Davis a României în finală.

Vrei să afli dacă e adevărat că Mr. Năstase a avut relaţii cu peste 2500 de femei? E adevărat că au existat perioade când el şi Ţiriac se duşmăneau atât de mult încât nu vorbeau unul cu celălalt, nici măcar în timpul meciurilor de dublu din Cupa Davis? Sunt adevărate toate scandalurile cu arbitrii care apăreau în presă? De ce a candidat la primăria Bucureştiului?

Dacă eşti curios să afli toate astea şi multe altele citeşte cartea "Mr.Năstase".

Read more ...

Un altfel de teatru- teatrul sport

Ultima seară a festivalului "Serile teatrului studenţesc" s-a încheiat cu un spectacol mai rar întâlnit, o "piesă" de teatru sport.

Două echipe de studenţi la UNATC au concurat pentru aplauzele publicului, improvizând, cântând şi dansând.

Ce e teatrul sport? E o formă de teatru în care se întrec 2 echipe, care improvizează după nişte indicii (locaţii, cuvinte, situaţii) ale publicului, după regulile stabilite de prezentator sau pur şi simplu continuă ceea ce a început echipa adversă. Echipa care primeşte cele mai multe aplauze după fiecare probă câştigă.

A fost foarte interesant, cei din trupa Johnstone Baby au fost extraordinari şi am râs cu lacrimi la improvizaţiile lor. Au parcurs toate genurile de la film mut la SF sau horror, au cântat în "japoneză" sau "rusă", au jucat discursul cu braţele (cineva vorbea cu mâinile la spate, iar alt membru al echipei îşi mişca mâinile şi vorbitorul trebuia să se adapteze în funcţie de ce mimau braţele), au improvizat o poveste pornind de la un cuvânt.

La sfârşit a cântat trupa White Rabbit, o trupă nouă care are un sound foarte plăcut, pop-rock, iar solistul e foarte British. Sper să devină cunoscuţi în curând, s-au lansat în 2010, dar au deja câteva cântece şi muuuuuuulllllltttt talent. Chiar sună ca muzica din afară şi sper să fie promovaţi, deşi în România sunt promovate numai anti-talentele dezbrăcate (asta ca să nu fiu prea dură).


The White Rabbit - aici găsiţi câteva piese şi fotografii cu ei. Enjoy it!

Read more ...

Mamaia hoţiilor

Cum se fac afaceri în Mamaia şi de ce sunt preţurile aşa piperate?
Nu vă pot da răspunsul exact, dar vă pot oferi un exemplu trăit pe propria-mi piele în mini-vacanţa de 1 Mai.

Am ieşit cu fetele (Cris şi Ramona) să ne plimbăm prin satul de vacanţă şi apoi să cumpărăm o pizza. Am cercetat piaţa şi am văzut că deşi preţul ajungea la 48 Ron (!!!!!) pentru o pizza mare, erau şi locuri unde se vindea foarte ieftin :) , cu 15 Ron, aşa că am fost atrase de oferta irezistibilă şi am decis să facem comandă.

După vreo juma' de oră de aşteptat a sosit şi comanda noastră, împreună cu un bon şi restul, pentru că Ramona dăduse 50 RON pe două bucăţi. Restul era de doar 15 Ron, deşi trebuia să fie 20. Ne gândeam că e o greşeală, dar Cris a fost inspirată şi s-a uitat pe bon şi aşa am înţeles că sosul era 3 lei, iar cutiile 2 lei.

Cei de aici au ajuns să facă bani şi din carton, nu numai din scoici şi piatră seacă. Nu mai întâlnisem anterior nicio pizzerie care să ceară bani pantru cutii şi sos (care s-a dovedit a fi ketchup, împrăştiat timid pe la colţuri).

Mă gândeam că ar putea să afişeze măcar undeva că preţul nu conţine "accesoriile", pentru ca doritorii să cumpere în cunoştinţă de cauză, nu să se trezească "jefuiţi".

Exemplele ar putea continua, cu magazinele de haine, unde am văut produse identice la diferenţe de zeci de lei.

Dar ce să-i faci? Asta-i Mamaia- land of big prices.

Read more ...

Mamaia- Marele 1 Mai

Weekend-ul acesta am vizionat live (pentru prima oară) un carnaval. Samba, care alegorice, majorete, maşini de epocă au fost câteva dintre elementele de care s-au putut bucura turiştii din Mamaia de Marele 1 Mai. Atmosfera a fost susţinută aerian de avioane care au dat diverse reprezentaţii pe cerul senin, şi terestru de motociclişti care au defilat printre "bijuteriile" de epocă.



Deşi vremea a fost superbă vineri, în zilele de sâmbătă şi duminică a fost puţin mai răcoare, însă asta nu le-a împiedicat pe piţipoance să facă plajă, unele chiar au renunţat de tot la sutien.
Mamaia e "raiul" piţipoancelor şi piţiponcilor. M-am convins cu vârf şi îndesat de asta în aceste 3 zile: buze ţuguiate şi "spoite" cu gloss roz, Ugly Boots pe plajă, la 25 de grade, ochelari de plastic în culori ţipătoare (arată ca ăia câştigaţi la pufuleţi cu surprize, după cum bine zicea Cris ), multe paiete şi haine kitsch, genţi elegante şi lucioase ţinute pe braţul încordat şi asortate cu tocuri de 10 cm, pe plajă şi bineînţeles totul pentru a da cât mai bine în pozele pe care le făceau pentru Hi5 sau Facebook.
Pitzi îşi dădeau sfaturi cum să stea la poze pentru a ieşi cât mai bine: "-Stai mai relaxată, ţine mâna deasupra capului, într-o parte; -Nu, nu aşa, pari prea încordată " şi alte remarci de genul ăsta care mă făceau să mă întreb dacă ele veniseră pe plajă pentru photoshooting sau ca să se relaxeze.
În Mamaia până şi femeile de serviciu sunt piţipoance. Într-un club de super fitze care s-a deschis de 1 Mai (nu-i dau numele că nu vreau să-i fac reclamă) până şi femeia de serviciu era piţipoancă: vreo 20 şi ceva de ani, rochie mulată, scurtă şi strâmtă, când se apleca să dea cu mopul sau să măture i se vedea lenjeria.
Dacă ignori această specie, Mamaia e o staţiune superbă, cea mai frumoasă de pe litoralul românesc, atât prin obiectivele turistice oferite (Aqua Magic, telegondola, esplanada etc.) cât şi prin frumuseţe naturală, până şi nisipul pare mai fin decât în celelalte staţiuni. Hotelurile oferă condiţii mult mai bune şi dacă nu mergi în plin sezon estival, preţurile sunt chiar acceptabile, iar distracţia e garantată.
În aceste 3 zile am luat o gură de aer proaspăt, m-am relaxat şi m-am pregătit pentru "ceea ce va să vină", ultimul examen din sesiune şi mai ales licenţa.

Read more ...